Ea iubește cu ochii. Și-i aprinde în privirea lui. De fiecare dată când clipește, sub întunericul fiecărei gene, îi e teamă să nu piardă lumina poveștii pe care o trăiește ca pe un miracol. Iubește complet, cu sufletul întreg, în umbră, în bucurie, în strângerea mâinilor care se despart și se-ntâlnesc din nou, din neputința de a fi departe.
El iubește distins. Tăcut. Îi dedică priviri pe furiș, când nu e țintit de obrajii ei, căutând răspunsuri. O iubește cu mintea, pe analiză SWOT, cu accent pe oportunitate împărțită. Îi iubește dedicarea, aproape dependentă, și-i refuză întregul, din teamă ca povestea să nu-și găsească sfârșitul prea devreme. Pentru că viitorul se strânge în trecut convins de o nouă încercare. Poate… definitivă.
Ea iubește cu mâinile. Îi caută ochii, obrajii, degetele, stârnindu-le dedicarea în mângâiere timidă. Își încuie trecutul într-un cerc întunecat, din care refuză lecția. Pentru că fiecare om, își zice, merită încredere, merită șansa de a-și defini viața în dumnezeire, într-un drum care poate înflori la fiecare pas.
El iubește în balans. Își strânge sufletul sub povara ofertei de a fi mintea poveștii. Îi aduce gândul din nori pe umeri. O alintă, dar o lovește în cuvânt. Pentru că ea refuză realitatea, în ideal complet, în care strălucește.
Ea iubește cu ochii închiși. El iubește cu ochii deschiși. Iar, sub privirea lor, se construiește, din distanță, drum comun. Pe-o poveste aproape… completă.
