Am visat că eram
Mică.
Mă rostogoleam
Într-o mare
De emoții:
Acadeaua
Care îmi făcea limba verde,
Păpușa
Cu păr verde și haine împletite,
Inima
De ciocolată albă și neagră
Topită pe-o lingură de plastic,
Bumbișorii adunați
În brățări și coronițe,
Feliile de pâine,
Proaspete,
Îngropate-n zahăr,
Hamacul bucuriilor
Legănate-n furtună.
Apoi,
Am crescut,
Brusc,
Și am învățat
Să uit
Că ce-au fost odată
Emoții
S-au topit,
În prea multe idealuri,
Și-au devenit doar
Obiecte.
Când uităm
Să rămânem,
În timp ce creștem,
Toate punctele
Deja câștigate
Dispar,
În dorința de mai multuri.
Copilăria moare
Odată cu emoția
Acadelei
Albastre.
