E inundație
La etaj.
Curg emoții
În suflet,
Pe pereți,
În ochi,
În vene,
Dependent.
Îmi îneacă
Încet
Și molipsitor
Cuvintele nespuse.
Revin.
Mai am puțin
De înotat
În mine.
Număr timp
Pe emoții.
Nu mai știu să număr
Pe degete
De când mi-am crescut inima
Deodată
În ochi albaștri
Și zâmbet firesc.
Număr timp
Pe emoții:
Una ție,
Pentru pașii pe care îi faci
Spre mine,
Una mie,
Pentru așteptările cu aripi.
Și, tot așa,
Până o să-ncapă
În timp
Toată iubirea pe care nu știm
S-o trăim
Încă
Altfel decât numărând:
Secunde pe emoții.
Nu plouă!
Se scutură căldura
În țânțari.
E caldă perna
Pe tâmple:
În colțuri.
Miroase a fum
Îmbâcsit
Din vecini
Și
Gândul e spart
De nădufuri.
Nu mai plouă!
Se strânge lenea
În piele.
E roșu obrazul
În cuvânt:
Silabisind.
Se-apleacă vara
Coaptă
Peste geam
Și
Carnea e-n grad
Termometric.
Să plouă!
Se culcă iubirea
Pe-o parte.
E vinerea încinsă
Pe emoții:
Ascendent.
Se pierde iubirea
Spate
În spate
Și
Curge căldură pe piele
Văratec.
Când am emoții, cerul mă apasă înspre pământ. Aripile-mi cad, de prea multă bătaie, iar picioarele se-nmoaie nefiresc, fără bază, fibrilând. Cuvintele se sinucid, încleștând litere nespuse pe buze albite de-ntâmplare. Unele, mai curajoase, dansează pe tocuri până la ieșire. Și mor, ucise de-un aer prea puternic, pe-un zâmbet filtrând posibilități neîmpărtășite Continue reading
Plouă încet,
Parțial,
Cu accent pe plete
Și ochii scurși,
De prea multă zi.
Plouă tomnatic,
Infidel,
Cu vise întoarse
Din drumul spre cer,
Punctual. Continue reading
Mi s-a închegat sufletul
Deodată.
Cuvintele vin,
Ca de obicei,
Legate cu ață albă.
Câteodată vin fără ambalaj,
Pline și sincere.
Bat în respingere
În cheagul meu nou:
Indiferență fără auz
Și fără văz,
Blocată într-un sunet identic,
Țiuind a neputință:
Neputința mea de-a mai trăi,
Gândind. Continue reading
N-am ochii tăi
Să-ți văd lumea prin gene
Și nici retin-albastră
Să simt viața senin,
Dar ochii mei alene
Au toamna în fereastră,
Iar văzul… feminin:
Să coloreze scene
Din suflul tău – venin. Continue reading
Mi-au căzut emoțiile-n praf
Când te-am văzut trecând
În zâmbet.
S-au molipsit de consistența noroiului
Pe care ai uitat să-l ștergi
Pășind. Continue reading
Au fost odată oameni… Mai sunt și acum, câțiva cu vise, câțiva cu inițiative, câțiva somnoroși, care ațipesc în drumul spre ceva, câțiva neîncrezători în forțele proprii, pentru că se spune că ar fi greu…
Au fost oameni cuminți, care au știut dintotdeauna că pe cărarea strâmtă, pe care și-au desenat-o greoi cu cretă când erau mici pe trotuarul încă ud de ploaia cu miros de praf, o să își poarte pașii fără ezitare.
Continue reading