Tag Archives: eticheta

Etichetă

2 Replies

Judecăm. În mâini ne cresc scuturi. Cu fiecare cuvânt, scutul se întărește, personalizând cantități și conținuturi structurate pe minți „atoateștiitoare”. Scuturile diferă în funcție de permeabilitate și caracter. Fiecare om își construiește scutul asortându-și-l măștii sociale și credințelor moștenite sau consolidate în timp, preferențial. Cu puține ingrediente magice, definite personal din experiența mea vs. a celorlalți, judecata e gata. Trăim liniștiți, convinși de echivalența binelui nostru cu al „lumii” și de dreptatea exilării părerilor diferite în afara drumului comun acceptat. 21f47ec69d9e9d9a16440fc9abf79374ed05bdca Continue reading →

Share
0
 

„Comun”-itate

5 Replies

Oamenii taie. Le place sunetul cărnii pe lama cuțitului, despicând conținuturi până atunci neglijate, brutalitatea judecății smulse dintr-un potențial atât de comun de a fi împotrivă, atât de des confundat cu „a avea o părere”. Îi hrănește libertatea de a spune, restrânsă neglijent în „a spune ce nu spun ceilalți”, indiferent de context, de adevăr, de argumente. În a spune „despre ceilalți”crowd_texture_by_stahhhscream-d3begh0 Continue reading →

Share
0
 

Fascinația metroului

12 Replies

Se înghesuie… Aleargă pe scări zgomotos, câteodată scuzându-se pentru coatele balansante în proces, își calcă unii altora pantofii, uneori dureros, lăsând urme inestetice pe luciul lacului bine periat. Uită de rezervele sociale, de cercul intim în care necunoscuții de obicei nu „au voie”, și se proptesc spate-n spate sau nas în nas în jocul drumului spre ceva, în care timpul nu are răbdare, chiar dacă nimeni n-are loc să se uite la ceas.

Prima stație… Aerul devine respirabil iar rolurile nu se mai confundă. E loc pentru fiecare mască, ușor strivită de zgomot și de căldura trupului lângă trup.

Și jocul începe…

Ziarul se deschide. Trei persoane agățate de aceeași bară de susținere își proptesc ochii pe titlurile zilei peste umărul pasionatului cititor de non-cultură gratuită. O frumoasă cu părul îngrijit în coc își aranjează din 10 în 10 secunde geanta pe umăr, deși nu alunecă, și își caută cu degetele eșarfa, din care intuiește de fiecare dată un capăt ieșit inestetic peste bluză.
Continue reading →

Share
0
 

Să mai tot fie oameni…

4 Replies

Sunt oameni pe care îi vezi (trec alene pe lângă biroul tău în drumul spre al lor) și pe care îi saluți din instinct, pentru că așa…trebuie și așa… se cuvine.

Sunt oameni cărora câteodată le zâmbești în loc de salut sau ridici mâna discret când treci în grabă pe lângă ei.

Sunt oameni pe care câteodată îi întrebi ce fac și, după ce îți răspund, îți faci un obicei din a schimba două vorbe zilnic: la intrare și la ieșire din clădire, pentru că… așa e frumos. Continue reading →

Share
0