Nu fumez,
Nu beau,
Nu-mi uit aripile acasă
Când ies pe stradă.
Nu judec,
Nu alung,
Nu-mi închid portfelul
La gura Piperei
Pe strada cu ochii alungiți
De dureri.
Nu înjur,
Nu arunc pietre
Pe spatele nimănui.
Nu mint,
Nu dau palme
În obrajii aprinși
De păcate.
Nu port cu mine
Urechile murdare
De auz ascuțit.
Nu uit să-mbrățișez
Sufletele stoarse
De bucurii așteptate.
Nu gândesc răul
În afara mea.
Nu urăsc,
Nu fur,
Nu trăiesc decât
Ce mă ajută să cresc
Un om mai bun.
Nu păcătuiesc.
NU EXIST.