Deschid ușa, cu o mână încleștată pe clanță și cealaltă lipită de badge, în mecanism comod de „bună dimineață”. În urmă, un scârțâit greoi de Ivan Turbincă tulburând un cufăr vechi de poveste îmi râcâie urechile-n zgomot redundant. Pașii se leagănă dependent, unul în celălalt, pe mochetă, până la scaunul rotund, agățat albastru de birou. Mă-ntâmpină un „We made it! It’s Friday”, cuprinzându-mi ochii în imagine pixelată de Duffy Duck izbânditor. E abia luni.
În aer plutește aromă de somn amețit și ceai. Mă așez și-mi aștern dependențele pe masă, în ordine practică. E deja un tic asumat: o dezordine artistic împărțită pe grade de seriozitate. Dintre foi, stilizând facturi și semnături echivoce, se scutură miros de cafea proaspătă, îndulcită cu zahăr brun și lapte subțire. Mâinile mi se încălzesc pe plasticul dilatat și-un chef pur de ducă mă strânge de pleoape, până se deschid, mari, sub incidența boabelor cu priză la viață.
Doi, trei și: dependențele se aliniază practic, pe șina secundelor. Semnătură, ștampilă, scanner, semnătură, ștampilă, scanner, la nesfârșit, într-o cadență interpretată muzical, pe rând de birouri albastre. Din când în când, câte un post-it roz își sinucide scopul muncitoresc și se lasă zdrobit în palme, în joacă de suflet; cu o țintă îndelung exersată, aterizează, mândru, în părul cârlionțat de vizavi. Privirea se întoarce, răzbunător, peste birouri iar buzele își stăpânesc râsul cu ochii-n ecran și gândul aiurea.
Din amalgamul de foi croite-n rânduri „valoros” îmbrăcate în facturi, un capsator verde, cu faimă pe etaj, își întinde colții spre fiecare escapadă a hârtiilor peste mâini, peste tastatură, peste minte. Are capse subțiri și ascuțite, numai bune de închis gura foilor pe veșnicie. Mă amuză zgomotul capselor mușcând din foaie. Îl repet acid, cu satisfacția muncii bine făcute, înmulțind un talent muzical pe fiecare bătaie.
Din spate, un post-it galben îmi amintește, cu ținta-n umărul drept, că e oră de prânz. Îmi aliniez dependențele, cu grijă: capsator, ștampila cu siglă albastră și post-iturile aprinse, din care scot o rezervă absolut răzbunătoare: hârtie ghem, răspunzând întrebării cu o lovitură-n barbă. „Ha! Ți-am făcut-o!”
După masă, asortată fidel cafelei cu lapte, mă-ntorc pe baricade, scuturându-mi dependența-n tic de productivitate: taste apăsate nevăzut, cu ochii-n ecran, clipiri regulate, priviri aruncate-n stânga, cu post-itul scufundat în palmă, pregătit de luptă, capsatorul verde enervând o foaie acidă și… ștampila albastră imprimând forțat pe mâna colegei sigla corporației, cu tuș semi-permanent…
http://www.youtube.com/watch?v=p_2pIB9QDHY
Acest articol participă la Superblog 2013. Oficial și cu ștampilă!:)
