De n-ar rugini
Primăvara
De ploaie,
Ti-aș încălzi
Sufletul
În palme,
Să nu se mai îndoaie
De frig,
De mine
Câte-un pic.
De n-ar însera
Primăvara
Pe pleoape,
Ți-aș însori
Zâmbete
Pe deget,
Să nu plângă mioape
Din buze
Din noi
Și din muze.
De n-ar îngheța
Primăvara
Sub mâneci,
Ți-aș lua
Inima
De gât,
Să nu mai judeci
Din nori,
Din mine
Și din zori.
Mixez culori:
Din frunze, flori
Și gardul viu
De peste stradă.
Primăvara se joacă aprinsă
Până la colț.
În spatele casei,
Însă,
Tumori albe de iarnă
Hrănesc non-culoarea
Din temelie până-n streșini,
Palid. Continue reading
Noi, într-o conversație de suflet, cu ceaiul negru sorbit într-o părere. Zâmbete calde și-o plăcintă cu mere, proaspătă. 
Plimbare neplănuită pe stradă, cu mâinile înfipte în buzunare, că-i iarnă-n calendare.
Folos crescut dintr-o cruce desenată simplu pe umeri și miros de mir pe frunte, familiar.
Spring. Povești în amintire și-o stare de bine, intensă.
Replică strânsă-ntre dinți, de frig: „Să nu alergi, că prinzi mai mulți picuri!”.
O melodie uitată pe fundal. Răgușită, obsesivă-n amintire.
Duminică frumoasă, simplă, adormită-n aromă de ceai și prietenie sinceră.
Și-o ploaie cu miros de iarnă, rece.
Plouă din toamnă:
Plouă în cană
Și în castană.
Îmi plouă-n pană
Când scriu pe palmă.
Plouă în strană
Și în sutană.
Plouă pe rană
Și pe capcană:
Ploaie vicleană
Aeriană. Continue reading
Mi-e cald!
M-a născut un vis de dimineață
Din ceață și ochii mișcând pe sub pleoape,
Închiși.
Se făcea că-mi erai jumătate
De suflet,
Partea caldă,
Mirosind a soare încins pe umeri
Și a bujori pali,
Mascată în întreg. Continue reading
Îmi cântă oasele a frig… Din gând îmi crești întreg. Îți șterg capul, apoi ochii, apoi mâinile, încet, odată cu pleoapele lipite alene de obraz, de sus în jos. Și nu-mi mai ești… 
Îmi doarme ploaia pe trotuare… Tace. Și-a uitat sensul pe drumuri și abdică rece, fără curcubeu. Miroase a amintire cu părul ud, alergând spre casă cu șlapii-n mână, a copilărie râzând cu ploaia pe buzele deschise. Continue reading
Vorbesc, mult, pentru că sunt întrebată sau doar pentru că sunt ascultată și îmi place. Farfuriile se umplu și se golesc în fața noastră iar cuvintele curg. Și miroase a Paști, a vopsea de ouă și a pască. Ciocolata pune capac și se asortează perfect cu cireașa de pe tort, pentru că e cu nucă și e o revelație…
Somn uitat. Răsăritul îmi poartă pașii prin ploaie acasă, agațată de-o umbrelă cu mâner greu. Mi-e frig iar pleoapele se vor închise. Noapte cu lumânări și vești de înviere. Bucurie și liniște. Ca acum.
Ciocnim. Mă declar învinsă, după ce îmi consum timpul căutând ouă roșii ondulate într-un anumit fel, după cum îmi dictează mie „experiența” în domeniu, fără folos…
Pe wall mi-au răsărit flori, mi-au fost înghesuite imagini cu ouă vopsite și iepurași, urări și culori. De-ar avea miros, ar fi de primăvară și pască, de-ar avea gust, ar fi prea dulce. Zâmbesc și îmi fac bine treaba: like, răspuns, like, răspuns, suflet.
Și mi-e dor. De ea, zâmbind în engleză altor oameni, unii calzi și primitori, dar care nu au „gust” de acasă. De ei, veseli și cu ochi mari și verzi, uitându-ne la filme HD (pentru că „cineva” nu acceptă altfel) cu volumul la maxim (pentru că același „cineva” vrea să înțeleagă nuanțele). Și mi-e dor de acasă, deși sunt…
Hristos a înviat! Să vă fie soare în suflete!
