Nu știu dacă ați auzit de Diana. O bucurie cu chip de om și suflet de vanilie dulce care a învățat să scrie înainte să învețe să trăiască și care n-a știut niciodată să existe în afara cuvintelor. O explozie de sentiment și emoție evoluând brusc într-o femeie extraordinară, dar care n-a uitat vreodată să fie copil, liber și sincer, fără prea multe subtilități și fără fard. Un om frumos și simplu în bucuriile care zidesc, complex în trăire, pasiune și cuvinte.
Înainte să-și ridice aripile spre cer, Diana a scris despre lumea pe care avea s-o părăsească repede, dar pe care o iubea complet. Îndrăgostit de viață, blogul ei s-a transformat ușor într-o carte explozivă, de savurat oricând foamea de emoție crește iar sufletul tânjește după sens și puritate. “Diana cu vanilie” se găsește sigur pe rafturile editurii ALL și povestește nu numai despre Diane vesele în căutare de prăjituri, pantofi și infinite amintiri cu Hello Kitty, ci și despre frumusețe, umanitate, prietenie, iubire și despre tot ce înseamnă urcuș sau cădere în drumuri desenând fericire în ținte și pași.
“Începuturi” e un capitol galopant, înghesuind copilării ieșite din matcă și vreri de viață abia înflorită. Dintr-un “roller coaster” în care încă îi e teamă să se urce, pentru că viața zboară pe șine și-și caută vârful la fel de repede cum își descoperă prăpastia, Diana trăiește profund în spatele cuvintelor și-și enumeră, în mod egal, pasiunile și fricile, fără filtru: gem de caise, prietenie, toamnă, vanilie, Hello Kitty, iubire, împlinire, 2012, mulțumire, cozonac și coji ascuțite de nucă, tristețe și fericire, Dumnezeu, un șir de emoții care-o construiesc uman într-un suflet mare.
Lăsând în urmă “începuturile”, Diana învață să vorbească despre “Oameni”. Și o face sincer și extrem de frumos. Vorbește despre oamenii liberi, mereu în devenire, despre alegeri și despre cum pasivitatea te oprește din a trăi, despre dor și sufletele fără de care nu poate să existe, despre femei, bărbați și clișeu în portretizare, despre minune și viață. Cuvintele ei curg limpede și-și fac loc din sânge în inimă, în puls, în ființă. Pentru că sufletul ei descoperit în litere și sensuri e întrebarea și de multe ori răspunsul atâtor oameni morderni, închiși în carapacea unor gânduri și emoții, fără “instrucțiuni de utilizare”.
Diana le spune “pe bune” pentru că le trăiește. Nu înțelege de ce “dragostea durează 3 ani” și convinge cu leacul de a fi mereu pregătiți să ne “aranjăm” trupul și sufletul pentru celălalt, pentru a nu deveni o banalitate. Se amuză teribil de “prostia” femeii îndrăgostite, fără să acuze, încearcă să descifreze enigmele femeii nedescrifrate și ale bărbatului comod și e convinsă că povestea cu broasca și prințul a fost spusă pe dos, pentru că după sărut nu urmează… prințul. Îi e teamă de boala contemporană a oamenilor care suferă de invidie, ură și de prea puțină dragoste și știe că singura soluție nu e a diseca în psihologie, cât e a-i face loc lui Dumnezeu acolo unde de prea mult timp se depune praf în suflet. Și, după atâtea neputințe descifrate în răutate și artificiu, Diana nu judecă. Pentru că știe că în spatele răutății e multă durere.
“Nebuloase” vorbește despre ființă la nivel de iubire și sacrificiu. Lacrimile Dianei sunt libere și curg pentru ce se pierde în “câștigul” devenirii: relații care pier, iubiri șterse de praf și ținute în bibliotecă fără a fi uitate vreodată, plecarea lui, plecarea ei, dorul care sfâșie, minuni noi care cresc pulsul și întind aripile, prietenii pe ecrane versus prietenii reale crescute cu mâna întinsă și muuuultă vanilie și ciocolată, fără de care viața n-are gust. Spre final, Diana știe deja: iubirea adevărată e cea care se respiră la nesfârșit: “Știți că vă iubiți când noțiunea de-a rămâne toată viața împreună vă sperie pentru că… e prea puțin” și că: “oricât ai învăța, încă n-ai învățat nimic”.
O carte care te trăiește continuu, ruptă din poezie și suflet mult, mult, îngrămădit bine în doar 26 de ani în care Diana a trăit aici cât alții într-o viață o neîncetată bucurie de a trăi. Cu zgomot. Cu pasiune. Și cu multe cuvinte.
