Fără tine
Mi-e toamnă.
Mă prind frunze
De obraz,
Mă-ncheagă-n limb
Uscat
Și mă adorm în vânt
Până mă sting
Pe margine de scoarță,
Încălzind copacii
Cum încălzim noi
Noaptea
Sufletul
De zi.
Continue reading
Gri pe frunză,
Pe nerv,
Pe limb,
Pe zimții storși,
Pe tulpină
Și pe creanga scundă,
Continuă,
Din care se-ntinde-
Frunză-
Până moare. Continue reading
Mi-am uitat gândul
Pe-o frunză arsă
Când am început să simt.
Și șchiopătez,
Irațional și strâmb:
Pe-o cale:
Întoarsă. Continue reading
Mi-am amintit azi ceva ce uitasem, de copilul încuiat într-o poveste de mult timp trecută.
Frica de ceva ce simțeam că există, teama să nu dau de un spirit când treceam de colțul casei, mă făcea să mă rog în gând și să îmi găsesc prieteni cărăra să le dau suflet pentru mine. În mai mulți, povara era întotdeauna mult mai ușoară. Dintr-o nevoie de protecție nejustificată, când dormeam singură în cameră, chiar dacă în toiul zilei, cuibărită sub plapumă, îmi imaginam că și lucrurilor din jur le e frică de ceea ce simt eu că poate exista. Așa se face că în „cortul” meu se adunau deodată și cana din care beam apă, și jucăriile cărăra le dădeam oricum suflet, și desenele pe care le scrijeleam fără talent, și toate lucrurile cărora le dădeam importanță fără motiv. Iar ai mei niciodată nu știau de ce fac atâta dezordine.. Ei bine, era pentru că îmi păsa…
Continue reading
