Dumnezeu așteaptă.
Oamenii aleargă, în graba Crăciunului perfect, luptându-se pentru mirosul de cozonac, lumina din brad și somnul dulce de după trudă. O agitație așteptată cu sufletul la gură, care îi consumă, îi obosește, îi îndepărtează.
Dumnezeu așteaptă.
Străzile sunt prea mici pentru suflul zgomotos al mașinilor pline, care nu mai au timp și depășesc, la nesfârșit, alți oameni grăbiți spre nicăieri. Timpul, pașii, cadourile, visurile nu mai ajung…
Dumnezeu așteaptă.
Uitat de mama la raionul din spate, un copil ia un moș de hârtie de mână. La el încă mai e loc de minune.
Dumnezeu așteaptă. În spatele mâncării aburinde, a caselor lucind de curățenie, a grabei de a cumpăra din ce în ce mai mult, a avea din ce în ce mai mult, a arăta din ce în ce mai mult… așteaptă să Îl luăm de mână și să Îi zâmbim Pruncului născut în iesle, în colind.
Dumnezeu așteaptă să se nască. Noi ce mai așteptăm?
