Între dimineață și seară, fix după ce ceasul bate ora 13, se lasă peste oameni o povară misterioasă, cu gust apăsător de toamnă timpurie. Obrajii se adâncesc, în rid de expresie personalizând oboseli cumulate, buzele se închid, neputincioase, gândurile scad și fiecare celulă e stoarsă de putere, nefiresc.
Proptindu-și trupurile în scăunelele de plastic de la bucătărie, cu coatele pe masă, oameni comuni își recunosc neputința după prânzul copios împregnat în uleiuri prăjite și gusturi irezistibil asortate cărnurilor și dulciurilor din farfurie. Se privesc alene, cu ochii obosiți în orbite și-și vorbesc încet, cu accent pe consoane, așteptând să dispară oboseala cruntă nivelând după-amiaza fiecărei zile:
– O cafea?
– Da, cu lapte și 3 de zahăr, vă rog!
Pauza de prânz se încheie, ca de obicei, într-o agitație tremurând celulele deja saturate de cofeina matinală, dublată agresiv la amiază. Oamenii se întorc la birouri, cu pași accelerând magia cafelei, iar corpul se îndoaie pe scaunele muncitorești, într-o imagine-tablou schematizând zile obișnuite din viața corporatiștilor obișnuiți.
Patima mâncărurilor grase dar cu gust se răspândește, acid, de la copiii mici, îndrăgostiți de chifla împregnată-n maioneză, până la adulții care, încercând să câștige timp, când ronțăie sandwich-ul încălzit în microunde, își prelungesc starea de apatie și de oboseală. Energia se scurge, stresul se intensifică și deadline-urile urlă în monitoare și telefoane, tăind în sănătate și bună dispoziție. Iar… paharul de suc carbogazificat cu aromă „identic naturală” de la sfârșitul mesei nu face decât să pulverizeze peste cumulul gras de non-energie ingerat o vagă senzație de trezire din agonie, care se prelungește într-o și mai profundă oboseală și apatie.
Din rândul corporatiștilor comuni, însă, câteodată explodează o celulă de schimbare. Pășește, de obicei, brusc, la bucătărie, lungind un zâmbet profund și larg, care descoperă o dantură perfectă, o femeie debordând de energie și de vitalitate. Pașii îi sunt fermi, fără a fi grăbiți, obrajii netezi și clari, ochii limpezi și fruntea fină, neîncercând să ascundă, în vreun rid prematur, o vârstă nedemnă de citit de un gentilom.
Apaticii, cu forța greoaie a stării post-prânz, o privesc cu invidie, fără însă a-și nega admirația diferenței.
Elena a renunțat de mult timp la cafeaua de dimineață, deși o amăgea de fiecare dată mirosul subtil de boabe abia măcinate în lapte. În schimb, după ce-și scoate fața din pernă, pune la zdrobit fructe și legume în storcătorul Hurom și-și face siesta la un pahar de sănătate pură: morcovi, citrice, legume și verdețuri sunt stoarse prin presare la rece, conținutul final fiind, astfel, cu mult mai consistent decât în cazul aparatelor centrifugale. Rezultatul? O viață mai sănătoasă, un ten mai curat, un surplus evident de energie, prelungit până-n după-amiezile apatice, și o concentrare mult mai fină în orice fel de activitate fizică sau psihică.
Pentru că inovația este motorul evoluției și pentru că în fiecare zi conștiența nevoii de sănătate crește în rândul oamenilor obișnuiți, un magazin online propune o idee revoluționară în rândul altor storcătoare de fructe și uimește prin rezultate: fructele, legumele, rădăcinoasele și verdețurile sunt stoarse fără a fi supuse unor temperaturi mari, fără frecare, pentru ca proprietățile sănătoase ale ingredientelor să fie păstrate cu fidelitate. Cu o putere de 150W și un sistem fidelizând noutatea metodei, „Slow squeezing system”, Hurom este un aparat al diversității. Fără a neglija leguminoasele sau rădăcinoasele, care au nevoie de o putere mai mare de tocare decât fructele clasice, aparatul e o alegere a varietății și selectivității, ca și celelalte storcătoare presare la rece de pe Market online, care se detașează de sistemul centrifugal.
Alegerile pe care le facem ne condiționează stilul de viață, limpezimea gândurilor, energia și optimismul. La începutul și sfârșitul oricărei zile de conștiență a sedentarismului locului de muncă și a puținelor momente de respiro pentru corpul și sufletul nostru (de obicei înghesuite într-o sală de forță sau o oră de sport ritmic), un pahar de fructe și legume sunt minunea pe care ne-o permitem.
Asta o spune și Elena, în fiecare zi, după ce-și pune mâna sub bărbie și le zâmbește sincer apaticilor îndrăgostiți de gustul nesănătății de la masa de vizavi.
Acest articol participă la competiția Superblog 2013. Citiți, citiți și, când vă săturați de citit, mai citiți un pic!:)
