Zăpadă
Pe gene
Întinse de Ene,
Pe mâini
Desenând inimi
Peste urme de bocanci
Și pași recunoscând
Talpa lui
În zăpadă.
Zăpadă
Pe căciuli
Ascunzând prințese
Visând la prinți
Și piedici îngrămădite-n
În zăpadă,
Pe buze topind
Vorbe timide-n surpriză.
Zăpadă
Pe cojoace
Strângând suflete tinere
În cordoane,
Pe inimi deschise
Și săruturi astupând
Iubiri
În
Zăpadă.
Alb:
Pe trotuare,
Cu urme de pași
În modele de iarnă,
Pe paltoane,
Cu guler
Și eșarfe,
Strânse pe obraji
Roșii și reci,
Pe gene,
Deschise
În lumină.
Alb:
Pe mâini
Împletite în mănușă,
Pe vise zâmbind
Și pe sănii
Pregătind copilării
În pârtie
Și țurțuri
În păr.
Alb:
Pe cărți deschise
În grabă,
Pe mașini
Desenate-n inimi
Pe geamuri,
Topit pe lentile
Strâmbe
Și pe buze
În zâmbet.
Numai departe,
În suflet,
E încă
Fum.
E greu să-i speli
Pereții
Cu nori
De zăpadă.
Până să ajungă
Înăuntru,
Albul se topește
Pe drum:
Așteptând
Să se deschidă
Uși,
Să se recunoască
Păcate,
Să se ierte
Căderi,
Să se facă
Lumină,
Să se molipsească
Oameni
De iubiri.
Și de alb.
Atât de alb
Încât să doară
Fumul
Când se-ntinde,
Încât să șteargă
Umbra
De rădăcini,
Încât să deschidă
Ochi
Spre ochi
Și inimi
Spre cer.
Cum vii dinspre soare,
Pe stânga,
Se răcește cerul
Pe limba României,
În tradiție de iarnă
Monumentală.
Din paltoane,
Picioare crispate
Își lasă urme
În cimentul vieții,
Strivind zăpezi,
În melodie
Învățată.
Mixez culori:
Din frunze, flori
Și gardul viu
De peste stradă.
Primăvara se joacă aprinsă
Până la colț.
În spatele casei,
Însă,
Tumori albe de iarnă
Hrănesc non-culoarea
Din temelie până-n streșini,
Palid. Continue reading
În ograda-n care ninge
De cinci ori pe săptămână
Se preling țurțuri pe grindă.
Se topesc și se alintă,
Obraji roșii de-ntâlnire,
Prinși în mână. Continue reading
Gri pe frunză,
Pe nerv,
Pe limb,
Pe zimții storși,
Pe tulpină
Și pe creanga scundă,
Continuă,
Din care se-ntinde-
Frunză-
Până moare. Continue reading
Ți-aș povesti despre lume. Vezi tu, noi încă suntem copii, chiar dacă unii avem fire albe, în decor de iarnă. Ochii încă ne sunt vii și sprâncenele arcuite în mirare când ascultăm colinde și colorăm bradul cu globuri. Ți-aș povesti că mulți n-am uitat să ne jucăm; poate ne-am pierdut jucăriile pe drum, dar ne-au rămas gura și ochii, zâmbetele și îmbrățișarea.
Și, chiar dacă știi, ți-aș povesti despre cum sufletele noastre cresc iarna, magic, într-o bucurie măruntă înmulțită de respirația rece, râzând după fulare, de mănușile împărțite în încolăcirea degetelor, de setea de lumină și culoare,în sfârșit potolită pe stradă și la geamuri, de mirosul de brad și de zăpadă albă. Se măresc pentru că, de fapt, noi n-am crescut niciodată „total”. Încă ne legăm șireturile sub birouri și încă râdem sacadat în poante puerile.
Continue reading
Crește:
Ca un bulgăre mic
Alunecând în zăpadă,
Printre degete,
Roșind a frig
Și a copilărie. Continue reading
