Tag Archives: iarna

Mi-ai vrea tu iarna

Mi-ai vrea tu iarna, scobită din cocos, cu gene de pluș, degete albe și privire-albastră. Îmi vinde povești la fereastră. Le-ngroapă în aromă de portocală decojită și le înghesuie înăuntru prin gaura cheii, candid, firesc, în zâmbet de revedere.

Mi-ai vrea tu iarna, cu mănuși de puf și ochi de măslină. Ar sta la gura sobei, cu mine, până și-ar topi gheața de urma bocancilor. O las să-mi sporovăie despre ger și scârțâit de pași în zăpadă, până mi se face dor de ducă și de țurțuri. Și plec.tumblr_lceq3wUg4f1qcmguho1_400_large_weheartit Continue reading

 

Uscată la soare

Primăvara și-a descărcat bicicliștii în parcuri, deodată. Zgomot de lanțuri și roți învârtite, mâini încleștate unele în altele, iz de păr parfumat și eșarfe la fiecare doi pași. Soare, cald și plin, întârziind pe pielea albă lepădată de hanorace și bluzițe, în alint. Râsete colorate în conversații tipice de parc, despre nimic și despre toate.

Pașii se dezbracă de grabă și bocănesc alene pe trotuarul uscat spre nicăieri. În dreapta lac, în stânga verde. Și nu mai e nevoie de nimic… Miroase a copaci înfloriți și a început de vară iar gândurile zboară la vacanțe închipuite, pentru că nimeni nu te împiedică să visezi. Niciodată… Continue reading

 

„Plin” de primăvară

Mi-am scos bateriile și le-am așezat tandru la soare, pe pervazul geamului deschis… fără jenă, pentru că frigul, ars crunt de jocul primăverii, și-a făcut bagajul cu ultimele forțe și ne-a întors spatele, bosumflat… Îmi spunea tata odată că bateriile de la radioul mic, cu antenă ruptă în două, pe care-l târâiam după mine, lângă cartea – lipitoare și pătura roz cu dungi albe, se încarcă la soare. L-am crezut… Cu grijă, mi-am detașat bateriile de suflet și le-am uitat în soare, până s-au decolorat un pic… Dar nu-mi pasă. Culori vor prinde din nou, cu prima bucurie…

Mi-am mutat căsuța în parcuri. Le-am colindat zăpezile târzii și mi-am îngropat cizmulițele în iarna resuscitată în urme slabe, dar încă albe… Continue reading

 

Primăvară

Nu vine când te aștepți… Are nevoie de timp să-și scuture părul auriu de zăpadă și să-și dezghețe mugurii la soare. Primăvară așteptată cu frigul în vene și în răsuflarea rece din fularul bine strâns în jurul gâtului…

Perfectă, ca o iubire imaginată, care își deghizează victima în desăvârșire, primăvara îți fură căciula verde lipită de părul plin și se lasă alergată, ademenită, atrasă în jocuri de după-amiază, în urme de soare prietenos, pentru ca apoi să renunțe și să adoarmă, obosită de noutate, lăsând în urmă iarna deja comodă în cizmulițele cu blană, în norii cenușii și în tusea seacă de seară.
Continue reading

 

Iarna


1. E-alint de cald și dor acasă

Iar masa-ntinsă – în arome;

Zăpezi în streașină, diforme,

Își plimbă iarna capricioasă…

2. Doi pași-nainte, unu-n urmă,

Căci vântu-i iute-n solzi de seară;

Îți naști în suflet primăvară

Iar „caldul” viscolul îl curmă…

3. E ger în urma din zăpadă

Și-n scârțâitul porții noi;

Și-i tremur printre fulgii-roi,

În vuiet: preț de serenadă…

Continue reading

 

Frig

Să lupt cu frigul, zic: bocanci, fular gros, de două ori înfăşurat în jurul gâtului, căciulă cu moţ, bine aşezată pe frunte, mănuşi cu prelungire până aproape de cot, geacă dublă pe unde… se poate. Curaj să ies din casă, din plin, până cobor cele două etaje şi fac nevoită cunoştinţă cu iarna, moment în care îmi doresc brusc să descarc şi restul de haine din dulap… pe mine. Cu puţin avânt ajung în Cişmigiu. Somn sigur nu îmi mai e, aerul e respirabil prin fular iar cheful scade odată cu gradele, dar surpavieţuieşte de dragul revederii unei persoane dragi.

Să calculăm de când nu ne-am mai văzut… Nu se poate! Din vară? Sigur stăm în acelaşi oras? Nu insist pentru că ştiu sigur că e vina mea, pentru că nu ştiu să mă organizez. Ca să mă scuz, dau vina, ca de obicei, pe copilul care nu a crescut încă, deşi a terminat şcoala şi se pare că mai şi lucrează… Continue reading

 

De-ale dorului…

Pentru că iarna are iz de amintire, urme de copilărie și de râsete în jurul mesei din bucătărie…

Frigul crunt de afară, simțit cum se scurge prin „ramele” niciodată suficient închise ale ferestrelor, îmi amintește de soba și cuptorul de „5 persoane de-a latul” de acasă, cu miros de fum și felii de cartofi încinși și rumeniți bine pe ambele părți, de căldura respirațiilor de copil comod pe salteaua de paie după 4 ore pierdute undeva, pe pârtie.

Urmele… urmele ghetelor în zăpadă sunt preferatele mele. Obișnuiam să le compar, după număr și forme, unele rotunde și indefinibile, unele cruciuliță și unele cu forme de desene bine trasate de oameni cu talent. Le admiram și apoi le stricam, punându-mi de fiecare dată amprenta cizmulițelor în urmele deja ninse, ca să văd cât mai trebuie să-mi crească piciorul ca să fiu și eu om… mare.

Sania noastră, folosită cu rândul, cu lemnele scoase pe jumătate din cuie, dar care aluneca atât de repede pe dealurile niciodată destul de drepte încât să nu cazi și să te rostogolești în zăpadă. Conduceam trenulețul cu talent, pe burtă, ca un „băiat-bine”, fără frică și cu ochii închiși, până ajungeam aproape de pârâul din vale înainte de care, bine ar fi fost, să ne fi oprit… eventual.. Continue reading

 

Iarnă… multă iarnă

Știi bucuria aia din lucruri mărunte!?… aia clișeic, redundant și optimist amintită de cei care știu că motivația de a fi fericit pleacă de la sine și crește când o împarți. O știi, sigur! Am trăit-o azi simplu și curajos, odată cu începutul iernii căutate de Crăciun dar regăsite puțin mai târziu, într-un moment de slăbiciune a norilor care nu mai puteau căra o asemenea povară în spate…

Ninge fără răgaz de o noapte și o zi! Ninge cum ne cântă nenea Tudor „în 3 dimensiuni”, cu forme multe, mărunt, cu zăpadă pufoasă lipicioasă numai bună de cizelat în oameni de zăpadă. Ninge cu miros de iarnă adorat, curat, simțit prin cele 2 nivele de fular rotite în jurul gâtului, ca să putem și respira.

– Nu, nu-mi place iarna, zise… – Nu, pentru că din 2 în 2 pași calc în câte o baltă și sunt nevoită să-mi pun ghetuțele la uscat după fiecare ieșire. Și totuși… n-a ratat bulgăreala din drumul spre magazin! A savurat-o din plin, cu râsete cu specific de iarnă și căciula plină de zăpadă, cu degetele degerate de frig și pașii împiedicați în cărările pe care oricum nu le mai vedeam pentru că ochii trebuia să stea „musai” închiși ca să nu plângă de la vânt. Unul aprig, „nenorocitul”! Continue reading