Tag Archives: inca

Încă

e6d897b22abde70f0e78275f2b51bcd8
Nu te-aștepta
Să crească munți
Din vise
Și să se-așeze veșnicia
Simplu,
Pe iubirea ta,
Doar pentru că e mare
Și nu doare-acum.

Așteaptă-te
Să fie greu și simplu,
Să fie bine
Și să fie rău apoi,
Să fie piedici
Peste drumuri line,
Și bucurie multă
În suflete crescând
Cu ochii-n cer
Și inima
În inimi.

Nu te-aștepta
Să nu mai fie luptă,
Căci lupta e în oameni
Orice-ar fi.

Așteaptă-te să ai
O mână strânsă-n mână
Zdrobind din timp
La unison.
Iar lupta toată
Spre rău
Și spre mai bine
Să o împarți
Mereu la doi.

Așteaptă-te-n iubire
Nu să-ncapă
Fericirea lumii
Toată
În inima crescută
De-un vis naiv
La doi,
Ci ca-n căderi
Să te ridici
Mai bine
Și să lupți
Mai abitir
Cu inima lui
În brațe,
Pe-un legământ
Pe care să îl porți
Spre veșnicii
Pe deget
Și în suflet.

Căci fericirea
Nu e
Să nu treci
Prin piedici
Și căderi,
Ci să-nțelegi
Că-n capăt
De chinuri și de luptă
E mâna lui
În mâna ta,
Strâns,
Încă.

 

Încă

sunrise
Dacă întind mâinile
Până la capătul pământului
Și nu te ajung
Ochii mi se închid
În aerul gol
De tine.
Când stăm spate
În spate
Infinitul moare
Pe urma buzelor
Care nu se ajung
Să povestească.
Tu privești spre munte,
Eu spre mare.
Cum să ne împletim
Gândurile
Fără intersecții?
Întoarce-te,
Iubitule,
Să strângem răsăritul
În palmele
Unite,
La mare,
La munte
Și-n toate locurile
În care n-am fost
Împreună.
Încă.

 

Rotund

couple-holding-hands-photographic-p_large
Gândul meu
Urcând în gândul tău,
Cu frumusețea cuvintelor
Pe care nu le spunem
Încă.
Albastru
De glob crescând
În priviri căprui,
Cu puterea impactului
Pe care nu-l surprindem
Încă.
Mâna mea
Strivită-n mâna ta
Cu așteptarea-n tremur
Pe care nu-l cunoaștem
Încă.
Zâmbetul tău
Simțind zâmbetul meu
Sub obraji,
Cu frumusețea îmbrățișării
Abia imaginate.

Oprește visul,
Doamne.
E preț de realitate
Rotundă.
Ca sufletul tău
Crescând în sufletul meu,
Fără limită,
Dar întreg.