Cât îmi plac oamenii câteodată! Mi se înghesuie în suflet, în îmbrățișare și pupicii infiniți pe obraji.
Seară de chitară cu prieteni și necunoscuți recunoscuți în melodie. Cornulețele se plimbă egal din mână-n mână, fără discriminare, și vocile curg. Și mi-e bine sub clar de lună, fals albastră, dar plină, și nu vreau decât să cânt și să îmbrățișez. Și să pasez mingi din staniol în drumul spre casă, râzând.
Mai vreau!
