Tag Archives: mama

La mulți ani!

De când învață să zâmbească, cu ochii lipiți de păpușa cu ochi albaștri și de sufletul mamei, își zidește încet frumusețea, cu genele în vânt și putere în umerii mici. Se construiește frumos, cu vocea caldă și bucuria de a purta în chip moștenirea femeilor dintotdeauna: gingășie, frumusețe, putere, sacrificiu, credință.

large.jpg

Calcă ușor pe urmele fiecărei zile, crescându-și aripile, pe cât de grele, pe atât de înalte. Învață că locul ei în lume e să ridice, să cuprindă și să iubească, mai ales când nu e merit de iubit. Pentru că iubirea ei va construi oameni din pietre și va deschide suflete spre lumină.

Uneori îi e greu. Își șterge lacrima în colțul mânecii, neuitând să zâmbească apoi, eliberată de povară. Pentru că nu uită să creadă, dincolo de durere și să lupte, dincolo de obstacol.  Sensibilă și de o naivitate cuceritoare, crede în frumusețea din fiecare om și uită de neputința ascunsă. în egală măsură, în fiecare. Iar asta o ajută nu numai să creadă, ci să și caute, să urce, să lupte, să mângâie.

Recunoaște minunea, din fiecare zi, și-și aranjează baticul sub barbă în fața icoanei, cu mâinile rugând. Mamă, ar putea duce la nesfârșit, pe lângă crucea ei, povara copiilor care i-au moștenit ochii și câte puțin din greutatea aripilor. Iubește imens, se descompune în fiecare durere, pentru ca apoi să se construiască, firesc, mai întreagă. Mulțumește pentru bucurie, fără să uite că, sub pașii grăbiți să ajungă, va fi mereu nevoie de putere, pentru munții pe care n-a învățat să îi urce încă.

Copil, mamă, bunică, în fiecare suflet de femeie e o sensibilitate care spintecă dincolo de aparență și un curaj care ridică umerii căzuți. La mulți ani, suflet de femeie  mereu frumos, mereu puternic, adunând bucurie-n zâmbet și-n aripi deschise. Să îți fie anul primăvară iar în suflet loc de iubire întreagă!

 

Mamei

Home
La mulți ani,
Minune simplă,
Cu chip de mamă.
Mulțumesc
Pentru credință,
Pentru pași,
Pentru pedeapsă
Și zâmbet,
Pentru bucurie
Și încercare.

Mulțumesc pentru cafeaua
Cu lapte
Cu gust de copilărie
Și oala cu chinedle
Cu nucă
De revedere.

Mulțumesc pentru simplitate,
Pentru rugăciune,
Pentru frumusețe.

Mulțumesc pentru aripi.

La mulți ani, mamă!

 

Mamă, aprinde lumina!

Mamă, e întuneric pe hol. Iar ai stins lumina când dormeam. Nu, n-am crescut. Încă îmi tremură obrajii când își mișcă umbrele colții pe întunericul pereților. Încă-mi crește respirația sub plapumă când încerc să visez, cu genele strivite-n cearcăne timpurii. Aprinde, mamă, lumina pe hol! Nu știu să fiu om mare, încă.

Mamă, e frig în Suceava. Îmi tremură genunchii sub jeanșii subțiri. Mâinile-mi chinuie nasul, cu vârfurile amorțite și unghiile strânse. E plita încinsă și-mi cuibăresc gândurile pe cuptor. Nu mai vreau să cobor. E prea bine în amintirea mea, cu miros de pâine-ncinsă și griji necunoscute. Mai pune-un lemn pe foc, mamă. Știi că-mi tremură genunchii după ce colind în ger…
images
Continue reading

 

La mulți ani!

Femeilor la costum, cu dunga dreaptă și mărțișorul perfect proporționat în mijloc de material liniar. Celor cu tocul cui, înghesuit în trotuar în pași fermi, cu zâmbetul drept pe buze impecabil colorate. Celor care știu că prima impresie creează istorii.jackie-kennedy-caroline_large_thumb[1]
Continue reading

 

De-acasă numai bine

-Zi-mi, e greu?
– Greuț…
– Dar pot să-l ridic de jos?
– Daaaaaa, poți.
Continue reading

 

„Acasa mea”

Vocea mamei pe hol, matinală. Trezire somnoroasă din așternuturi uitate, cu același miros, galben. Târâire productivă până la bucătărie și mămăligă întinsă-n fasole bătută, sub ochii întrebători ai mătușei. Zâmbet de satisfacție, farfurie biruită. Miros de cafea proaspătă, „cărbuni” cum repetă unchiul la fiecare înghițitură. Râsete și sorbit indiferent din cana neagră, că-i bună…

Mărunțișuri de bucătărie, îndoite cu amintire și doze perfecte de accent moldovenesc primitor. Miros acru de sarmale fierte și cald de pâine abia coaptă. Bună dispoziție. M și Petrică înghesuiți în ușă cu fiecare încercare de a ieși din casă. Lipicioși.

Plimbare prin ploaie sub o umbrelă scurtă. Scop atins. Mesaje zâmbitoare, chinuite de virtual și ironie. Frumos în cuvinte și intenții. Întrebări… Drum spre casă, înfrigurat în sandale. Picături înflorind pe garduri și petale.

Colivă întinsă cu-o lingură nespornică, lipind buzele de plăcerea gustului. Nuci bătute, ciocane peste degete, că așa știu eu că se face bine… Un miez sacrificat la fiecare nucă tânără. Copilărie.

Scufiță în drumul bunicii, alungând puii strecurați pe sub poartă, râzând. Chip cald în zâmbet cunoscut, citind o carte veche, fără ochelari. 92 de ani în suflet tânăr. Săruturi pe obraz și povești: „Ai slăbit, draga bunicii”.

Contradictoriu pe tema clasică: „soia” și „s-o ia”… dar n-are cine.

Fugă la deal, fără suflu. Miros de flori de seară agățate-n gard. Șlapi uzi. Zâmbet de mămică nouă, copil superb dormindu-și zilele scurte în vise de Natalie. O minune.

Pijamalele galbene și somn în perspectivă. Scris din suflet, că de aia este. Acasa mea cu miros de pâine.

PS: 2 minute de amintire:

 

La mulți ani, mamă!

Te întrebam… Încurcam și stâlceam cuvinte, ținându-te de mână, iar tu îmi răspundeai, a nu știu câta oară, repetând aceeași frază, deși te chinuiam. Nu înțelegeam și te întrebam din nou. Știam că o să-mi răspunzi, poate pentru că nu suportai fața mea plângăcioasă cu ochii, pe atunci mari, în lacrimi, sau poate pentru că trebuia să învăț odată!…

Îmi cumpărai haine noi înainte de Paști și de premiere. Rochița albastră cu volănașe și săndăluțele albe, asortate atât de bine premiului întâi, îmi erau avere până la prima purtare, după care mă plictiseam, copil… Îmi făceai coronițe din păr sau două codițe lungi și mă plângeam întotdeauna că mă trăgeai de păr… Nu știam pe atunci că „frumusețea poate să doară” și îmi etalam, nervos, durerea de cap și amorțeala din picioare, deși tot eu în prealabil alegeam să mă trântesc pe podea când mă găteai… Continue reading