Tag Archives: minune

Lockdown cu zâmbet

E dimineață. Gândul se furișează pe sub ușă și coboară, leneș, treaptă cu treaptă, până la bucătărie. Se așază pe boabele de cafea, pe paharul cu apă, pe cutia cu humus din frigider. Își amintește că în jumătate de oră boabele vor fi măcinate, apa băută, humusul întins haotic pe pâine și mestecat cu poftă cu viteza luminii. Încă puțin. Se întoarce în pat, sub plapuma caldă și își aruncă privirea spre sufletul mic întins pe saltea cu mâinile deschise, fața întoarsă spre mami și ochii de catifea închiși, în vis adânc.
S-a trezit! Schimbă scutecul, deschide rezervorul de lăptic și îmbrățișează minunea moale cât nu-și dă seama că e dimineață încă.
Coboară treptele cu trup cu tot, în scârțâit familiar, cu minunea în brațe, care se agață de fiecare culoare, de fiecare bucățică de casă care poate fi atinsă cu mânuțele sau, și mai bine, testată între gingii, de gust și mirare.
În 5 minute cafeaua e băută, vitaminele luate și laptopul deschis. Un ochi se concentrează pe sutele de mailuri noi din inbox, unul pe minunea care încă se mai miră că e dimineață și jucăriile au așteptat-o de aseară să fie trezite.

New email – send, Reply – send, New email – send.

Minunea plânge. Jucăriile nu răspund iar brațele lu’ mami sunt departe. Tati preia frâiele și zboară cu minunea prin aer, cântând. Fericirea e mare iar zâmbetul nu poate fi mai adorabil până obosesc și brațele tatălui. Așezată pe spate, se miră că pământul nu se mai învârte și parcă-parcă, nu e așa de distractiv să nu mai poți zbura. Parcă i-ar fi foame, parcă i-ar fi dor.”Unde o fi mami?”

New email – send. Call – done. Chat – respond. Tati urcă scările spre muncă. E târziu deja.

Minunea plânge. E purtată de mami în brațe prin cameră și privirea îi alunecă pe fiecare culoare, spre oglindă. Cântă și se strâmbă până îi reapare zâmbetul neprețuit. Obosește și mami își amintește că a uitat să îi dea banană. Îi dă dar nu vrea. Se uită la ea și lacrimile se înghesuie în ochi, gata să alunece pe obraji. Deschidem rezervorul de lapte și se atașează brusc, fericită că i-ai ghicit nevoia. Doarme.

30 de minute de muncă în care ochii albaștri dorm.
New email – send. Reply – send. Meeting – done.

Ochii albaștri se deschid. Mâinile se întind. Îmbrățișarea e neprețuită. Tati îi repetă la nesfârșit cuvinte: TA-TA-TA-TA-TA, MA-MA-MA-MA-MA. Râde. „Ce-o fi vrând tati ăsta? Mie mi-e sete de fapt. Poate dacă râd îmi dă apă!” Tati râde și îi întinde paharul, victorios, deși știe că în 20 de secunde va fi apă peste tot.

Hainele-s ude. Schimbă hainele. Schimbă scutecul. Deschide rezervorul de lapte…? Buzele testează și se închid. „Nu asta voiam, mami!” Închide rezervorul.

Laptopul sună. „Cine o mai fi acum?” Chat – respond. Call – done.

E după-masă. Prânzul așteaptă. Minunea se leagănă în carrier, pe muzică șmecheră de bebei moderni.
Taie ceapă. Prăjește ceapă. Adaugă spanac. Minunea te cheamă. În brațul drept, se leagănă fericită, în timp ce celălalt braț încălzește spanacul în tigaie și curăță usturoi. După o oră care ar fi trebuit să fie 15 minute de gătit, prânzul e gata. Tati are meeting și nu poate mânca. Ochiurile se răcesc, triste, pe spanac. Minunea vrea să deschidă rezervorul de lapte. Îl deschide și adoarme brusc, fericită că e în brațe.

Meeting – done. New email – send. Chat – respond.

Minunea se trezește după o oră bună de somn de amiază, toată un zâmbet. Mami și tati o privesc de parcă ar fi dormit un an, cu dorul pe buze, epuizați de muncă, dar fericiți. Minunea zboară din brațe în brațe și râde în hohote la fiecare zgomot pe care nu-l recunoaște. Viața e frumoasă!

Prânzul e încă pe masă, jucăriile-s aruncate pe sub masă iar minunea trage de urechea elefantului, blocat sub altă jucărie. Împinge din picioare și spune în limba ei că are nevoie de ajutor. Scoate elefantul și așază-i-l în mânuțe să poată fi ronțăit.
Email – send. Chat – respond.

Minunea e pe burtică și veghează o jucărie la care nu ajunge. Își întinde mânuțele pe rând. Nu ajunge. Mușcă din pătură, a frustrare și a gingii inflamate. Dinții nu vor să iasă încă…

E seară. Mami și tati se uită, minunați, la zâmbetul ei de zână. N-au făcut duș, nu s-au spălat pe dinți, dar sunt fericiți. Se iau în brațe, cu minunea la mijloc, și urcă scările spre somn, mulțumiți că a mai trecut o zi în care minunea a râs. În rest, totul contează prea puțin.

 

La mulți ani, iubire!

Nu mai știm ce zi e azi. O fi miercuri? O fi joi? Depănăm timp pe degete și trec minutele ca secundele; un ceasornic puțin stricat, dar care măsoară nu timpul, ci fericirea din ochi, din fiecare moment.

Ne-am amintit, totuși, că azi e ziua ta. O zi cu soare, cu multă căldură și multă iubire. Ne trezim dintr-un somn scurt, cu visul încă pe gene, cu pleoapele lăsate și mâinile slabe, care însă pot să ridice 3 kilograme întregi de iubire cu ochii cenușii, după două săptămâni de viață. Mai rar așa cadou, nu-i așa? Tortul din frigider e doar o fărâmă mică din iubirea pe care ți-o purtăm azi. În rest, se vorbește în noi numai despre minunea de a avea un suflet nou pe lume, care ni le cuprinde cu totul pe ale noastre.

E cea mai frumoasă zi a ta, nu-i așa? Nu e timp de cadouri, dar e timp de iubit. Un timp care se scurge repede, repede, cu fiecare pleoapă pe care o deschide și o închide minunea mică pe care o ținem în brațe.

Ne zâmbim obosiți și ne iubim. Cu fiecare îmbrațișare pe fugă, cu fiecare cafea pe care o pregătim pentru celălat, cu fiecare sărut de noapte bună și de bună dimineața, cu fiecare licărire din ochi când ne vedem după o zi de muncă. Tati, tu știi că te iubim și că, dincolo de ani și de firele de zăpadă care ne miră în sprâncene și perciuni, suntem mai tineri și mai întregi ca niciodată. Pentru că iubirea noastră e vie și crește, în fiecare moment, mai mare, mai plină de minune.

Te iubim, din suflet. La mulți ani!

 

telovE

Am plâns
Cu lacrimi de zâmbete.
Ai deschis ușa
Dinspre rai
Și ne-ai privit
Direct în ochi,
Direct
În suflet.

Am plâns
Când te-am văzut,
Minune mică,
Dar atât de mare
Încât ai stors
Din noi,
Tot rostul,
Toată viața,
Toată bucuria
Pe care o puteam
Simți
Vreodată.

Bună, mami!
Ai strigat
Cu buzele strânse
Și inima zbătând
Plânset
Despre cer,
Despre pământ
Și despre fiecare geană
Plecată pe obraji
A resemnare
Că ești,
În sfârșit,
Aici.

Bună, tati!
Ai strâns degetele
Pe umerii lui
Calzi
Și i-ai suflat
Peste mirare
Un zâmbet zdrobit
De minune,
De lumină,
De aripi
Deschise
Spre lume.

Am plâns
Când ai deschis
În noi
Poarta spre rai.

În tine,
Suflet mare,
A început să bată
Timpul
Lui Dumnezeu,
În fiecare clipire
De geană
Pe care învățăm
S-o iubim
Din ce în ce
Mai mult.

 

Prima zi din restul vieții mele

Bună dimineața, mami!

Ce frumos e aici

Și

Câtă lumină.

Mi-era dor de tine

Deși

N-ai plecat niciodată.


M-ai crescut

Din iubire și nori

Atâtea zile!

Îți recunosc vocea

Și bătăile inimii

Când mă strângi în brațe

De drag.

Încerc să-ți zâmbesc

Și să-ți răspund

Deși nu știu

Cum se face

Încă.

Uite-l și pe tati!

Ce mândru  e de mine

Și de mami!

Abia aștept să-i strâng

Obrajii

În palme!

Abia atât am învățat

De când respir

Minunea de a fi

Aici

Cu voi.

Mulțumesc, mami!

Mulțumesc, tati!

Vă iubesc

Pentru că mă învățați

Să trăiesc.

Așa mi-a spus

Dumnezeu

Să vă spun

Când vă văd!

Acu mi-e somn

Și-mi place-așa de mult

Să vă adorm în brațe.

E ca în cer aici.

Miroase-a primăvară!



 

Și ce?


Și ce e viața
Dacă nu o mirare
Cu gust de măr
Necopt,
Presărat cu zahăr?
O tresărire
Scurtă
De râsete pline,
Puerile și vinovate
De prea mult suflet
Explodând
De bucurie?

Și ce e viața
Dacă nu o lacrimă
Ștearsă repede
Cu mâneca lungă,
De teamă
Că ne văd ceilalți
Cum trăim
Fără mască?

Și ce e viața
Dacă nu o iubire
Niciodată înțeleasă
Suficient,
Dar de care
Nu ne putem sătura
Vreodată?

O acadea dulce,
Un zâmbet de copil,
Un suflet de împărțit,
O mână întinsă,
Un cer plin de stele,
Un gest de bunătate
Neașteptat,
O rază de soare
Odihnind la fereastră
Privirea lui Dumnezeu,
Așteptând
Să intre.

O nemaipomenită
Minune.

 

Așa


Ai ochii calzi
Și nu știu cum de
Strâng în ei și cer,
Și ploi,
Și apele curgând
În râuri,
Pe obraji
Și-n fiecare val
Sărat
În care ne-avântăm
Spre nesfârșituri.

Ți-s ochii
Mai albaștri
Ca turcoazul
Și pietrele lucind
În plină lună
Iar cerul se adună
Tot
În irisul tău viu
De dimineață.

Ai ochii calzi
Și nu-mi doresc
Decât să-mi scald
Paloarea zâmbetului scund
La nesfârșit
Sub geana ta
Deschisă.

Așa-s de-albaștri
Ochii tăi,
Minunea mea!

 

Dragă Moșule,

Îți scriu de ceva timp, de câțiva ani în care mi-e dor atât de tare să fiu copil, încât mi se aprind ochii de bucuria bradului împodobit, în miros de iarnă și de portocală coaptă decojită de drag și poftă. Îți scriu cu dor de colind cu roșu în obraji și ger pe fular, alb și crud, cu dor de sensul pașilor îngropând zăpezi sub talpă, în drumuri vestitoare de bucurie și minune.

Apropie-te și, în locul listelor încărcate de vreri care să ne aglomereze ochii și mâinile, citește-ne adevăratele nevoi. Dă-ne simplitatea care ne lipsește de atâta timp în care Crăciunul a devenit mai mult prilej de cadouri și datorii, decât prilej de bucurie. Apropie-ne sufletele de oamenii care n-au unde să-și încălzească obrajii de Crăciun și întinde-ne mâinile pline spre buzunarele goale de prea multă vreme. Apoi, după ce epuizăm gândul bun și mâna întinsă, odihnește-ne inimile și șterge-ne lacrimile. Pentru că nu putem fi triști de Crăciun.

Știu, o să ne spui că ignorăm prea des cerul pentru a ni-l răsturna în palme de Crăciun. Că nu vedem dincolo de zidurile pe care ni le-am crescut, protector, peste suflete, ca să nu intre durerea, praful și strigătele fără voce ale oamenilor care pierd, în continuare, prea mult. Dar, dincolo de frig, zbucium și neputință, Crăciunul e singurul dar pe care ni-l permitem întreg, în brațe pe care le iubim și cântărind, pentru a nu știu câta oară, bucuria de recunoaște în suflet copilăria care se renaște din iesle în oameni, întreagă.

Iartă-ne podoaba și zidul și amintește-ți că, în spatele fiecărui glob agățat în brad, e privirea de copil a unui suflet care nu mai vrea să crească, ci vrea să simtă. Dă-ne și ciocolata, și iubirea, și îmbrățișarea pe care n-am primit-o încă. Pentru că ești bun.

Iar apoi, când pașii ți-s grei de drum și poveste, odihnește-te în inimile pe care le-ai bucurat atât de mult, amintindu-le că, dincolo de strădania asta continuă de a fi oameni, în fiecare decembrie, la sfârșit de an, sunt din nou, simplu și cald, copii.

 

Te pierzi

large.gif

Fiecare minut

Are in el

Bucuria vieții.

Dacă îl pierzi

În grija secundelor strâmte,

Uiți să respire

Minunea

Și

Te pierzi.

 

Fiecare inimă

Are în ea

Puls de nemurire.

Dacă o strângi

În pumnul căderii,

Uiți să iubești

Minunea

Și

Te pierzi.

 

Fiecare iubire

Are în ea

Frumusețea cerului.

Dacă o pătezi

De obstacol și umbră,

Uiți să trăiești

Minunea

Și

Te pierzi.

 

 

Eliana

adorablebabycutesweetFavimcom278291large
Se mai nasc minuni
Peste pământ:
Cu ochii calzi
Și buze strânse
Abia respirând
Viață
În secunde.

Se mai nasc minuni
Printre lacrimi:
Cu trupul mic
Și mâini deschizând suflete
Abia descoperind
Aerul
În palme.

Se mai nasc minuni
În zâmbete:
Cu perfecțiune-n obraji
Și suflet nepătat
Abia simțind
Inima
Mamei.

Bine ai venit în lume, frumoasă Eliana!

 

O viață

index
Așa cum vii
Cu zâmbetul întins
Din ochii tăi
Pe obrajii mei,
Pari lumină.
E ceva din cer
În mâinile care
Îmbrățișează,
În privirile care
Mângâie
Și-n ciocolata
Ruptă
În pătrate egale,
De drag.

Așa cum rămâi,
Cu inima lipită
De a mea,
Ești minune,
Perfect imperfectă,
Așa cum sunt toate
Bucuriile
Care rezistă
Mai mult decât o clipă:
O viață.
Și de la capăt.