Tag Archives: Mos Craciun

Dragă Moșule,

Am alergat tot anul, fără suflu, fără răgaz. Am urcat, am coborât, am plâns, am râs și am luat-o de la început, fără virgulă, fără pauză și, de multe ori, fără sens. A trecut timpul fără să simt, fără să știu iar, din toată încurcătura asta de secunde, m-am trezit la sfârșit de decembrie, năucă și cu sufletul obosit.

M-aș plânge iar, ca-n fiecare iarnă, că nu sunt copil și nu pot să-mi strâng inima într-o portocală crudă și-un colind la chitară. M-aș plânge că n-am energie, că nu mă mai bucur la fel când aud zăpada scârțâind sub tălpi și gerul înțepându-mi vârful nasului și obrajii roșii. M-aș plânge că am ales să gonesc prin timp, să uit de drum și doar să alerg, până m-o opri cineva să-mi arate sensul. Dar am obosit și să mă plâng.

De fapt, nu-mi lipsește nimic, Moșule. În afară de cer. Am șters praful din casă, dar a mai rămas puțin pe marginea sufletului. Niciodată nu se duce tot. Iar, când simți că s-a lustruit bine, în câteva secunde se adună iar: atâtea griji care nu se șterg decât cu buretele de sârmă, cu rugăciune și cu multă, multă răbdare…

Nu ți-am spus! Am împodobit bradul! Miroase dulceag și stă drept în mijlocul camerei, lăudându-și haina, semeț și verde crud. În suflet, însă, mai e loc de podoabă. După ce șterg praful o să fie loc de mai multă bucurie, de mai multă viață, de mai mult Crăciun.

Moșule, e păcat să mă plâng! Ai putea să mă oprești. Dar știu că tu ești Bun! Îți șcriu ca să mă ierți. Am alergat și n-am văzut pe drum: nici mâinile întinse, nici bisericile deschise, nici inimile plânse. M-am oprit abia acum, zăpăcită, la sfârșit de an, să te rog să dai tu unde eu n-am simțit. Să deschizi inimile cu bucuria Celui care este Bucurie și să nu lași niciun suflet să plângă de Crăciun. Fii tu acolo unde eu n-am fost! Și hrănește, cu iubirea ta, golurile din sufletele care nu-și mai amintesc ce e Crăciunul.

Iar, la sfârșit, dacă mai e loc de dorințe în desagă, ajută-mă să cred mai mult în ce-am uitat tot anul, ca la-nceput de drum în iesle: Cerul.

 

Dragă Moșule,

Știu că nu mai suntem. Am urcat treptele vieții câte două, în speranța că vom ajunge sus, fără să îmbătrânim. Am pompat inima cu bucurie în extremă și tristețe în cădere, fără echilibru. Am jucat anul în pariu de „sigur” și „poate”, fără să știm că echilibrul se pierde când alergi. Am promis și am uitat, am descoperit oameni și i-am acoperit cu așteptări. Am câștigat, ca să pierdem apoi. Știu că nu mai suntem…copii.

lightstock_129157_xsmall_user_6617753Ți-am cerut mereu bucurie de copil. Pentru că sinceritatea ochilor care se joacă și plâng, se bucură și iubesc atât de simplu și curat, nu poate fi înlocuită cu nimic, niciodată. Te-am provocat să vii. Nu cu saci de jucării sau dulciuri, ci cu liniște și bucurie caldă. Acum nu mai aștept. Doar cred, știind că fiecare Crăciun are în el sfințenia și speranța unei inimi calde, chiar dacă e frig în ieslea rece.

Azi ți-aș spune altfel. Te-aș lua deoparte, cu sufletul strâns, și ți-aș cere să aduci credință în sufletele slabe. Să bați la uși care nu se deschid, la geamuri care nu au lumini în globuri, la inimi din care s-au scurs bucuriile în cădere și vină. Să dai speranță, putere, sufletelor care au alergat atât de mult, încât nici acum nu mai știu să se oprească, de teamă să nu se lipească de pământ.

Te-aș ruga, apoi, să mai ridici din poveri. Umerii slabi nu au loc de cruci grele de Crăciun. Alină durerea spatelui gârbovit, ridicând măcar pentru o clipă crucea. Iar, în locul ei, acoperă sufletul cu putere și gând bun. Să poată merge drept, înainte.

Apoi, te-aș lua de mână și ți-aș spune să vindeci iubirile de praf. Pentru că, de prea multe ori, se-mpiedică de inimi care nu știu să vadă sau să îmbrățișeze când drumurile se-ncâlcesc și părul albește.

Fii tu bătaia din inimile moi, bucuria din ochii care nu vor să se deschidă, pașii picioarelor înlemnite de teamă, zâmbet în buzele care plâng. Adu-l pe Hristos din iesle în suflete, ca să simtă din nou iubirea care nu știe să moară vreodată.

Știu că nu suntem… copii. Dar crește-ne sufletele, să încapă în noi bucuria ochilor care văd, pentru prima dată, zâmbetul vieții primite-n dar. Să-nțelegem că binele e în noi și crește când îl împarți. Așa cum orice copil își împarte jucăria preferată cu cei care îi iau în brațe.

Fă tu, Moșule, din Crăciun, minune!

 

Dragă Moșule,

Ți-aș povesti despre lume. Vezi tu, noi încă suntem copii, chiar dacă unii avem fire albe, în decor de iarnă. Ochii încă ne sunt vii și sprâncenele arcuite în mirare când ascultăm colinde și colorăm bradul cu globuri. Ți-aș povesti că mulți n-am uitat să ne jucăm; poate ne-am pierdut jucăriile pe drum, dar ne-au rămas gura și ochii, zâmbetele și îmbrățișarea.
tumblr_lbkmojSeW71qbkcruo1_500_large
Și, chiar dacă știi, ți-aș povesti despre cum sufletele noastre cresc iarna, magic, într-o bucurie măruntă înmulțită de respirația rece, râzând după fulare, de mănușile împărțite în încolăcirea degetelor, de setea de lumină și culoare,în sfârșit potolită pe stradă și la geamuri, de mirosul de brad și de zăpadă albă. Se măresc pentru că, de fapt, noi n-am crescut niciodată „total”. Încă ne legăm șireturile sub birouri și încă râdem sacadat în poante puerile.
Continue reading

 

Azi

Tot mă bate un gând îngheţat de frig, pentru că tocmai am venit de afară, să vă urez d-ale Crăciunului! La mine în sat aşa se face şi se ştie că dacă dai glas gândului de bine, după ce cutreieră din om în om, se întoarce, mai bun şi mai călduros decât a plecat.

Gândul meu vorbeşte în limba Crăciunului, unul obsedat de colind şi de ler, îmbătrânit de ninsoare şi încălzit de îmbrăţişare şi de focul din sobă (surpriza mamei în amintirea celor 6 copii – noi şi cei mai dragi verişori – înghesuiţi pe salteaua de paie de pe cuptor), unul cu miros subtil de brad crud, căci Moşul mi-a citit scrisoarea din Ajun… Continue reading

 

Crăciun așteptat

Geamuri înghețate, scrijelite cu unghia în desene de copii, țurțuri la streașina casei, horn aburind cu miros de sărbătoare.

Om de zăpadă în curte…cu fular și ochi de măslină.

Urme în zăpadă: recunoști ghetele tatălui după număr și modelul din talpă și încerci să le copiezi fidel până în drum, deși e nevoie să îți lărgești pasul cu fiecare încercare.
Continue reading