Tag Archives: muzica

De ce iubim?

Ca să ne trezim
Dimineața
În răsărit de soare
Și aer plin de
Lumină,
Ca mâinile să nu doară
Când cresc în alte
Mâini,
Ca ochii să se îndrăgostească
De fulgi
Chiar dacă e frig,
Ca pâinea întinsă,
Deși veche,
Să fie dulce,
Ca să îmbătrânim
Doar în riduri,
Ca fiecare gând
Să nu fie iremediabil
Singur,
Ca muzica să epuizeze,
Nu doar să cânte,
Ca inima să simtă,
Nu doar să bată,
Ca visele să nu fie
Doar în somn,
Ca din noi
Să se nască
Suflete,
Nu doar trupuri,
Ca să nu murim
Niciodată.

De ce iubim?

Ca să trăim,
Nu doar
Să fim.

 

Bătăi

images
Ca toaca-n secundă,
Ca cizma pe-o treaptă,
Ca ploaia pe draniță,
Ca vântu-ntr-o poartă,
Mișcând. Continue reading

 

Muzicomanie

Music_tattoo_148
Nu te uita la mine!
Am muzică pe gene,
Curgând prin vene,
Și în catrene.
Se strânge-alene,
Printre antene,
Firească-n scene
De cotidiene;
Peste migrene,
Și-n somn cu Ene
Zâmbind a lene
Printre refrene… Continue reading

 

Șapte cărări


Un drum cu șapte cărări,
Pentru două picioare.
Pe una te plimbi tu,
Copilăros,
Cu inima mea în brațe,
Strângând-o între degete,
Ca pe-o minge elastică,
Antistress. Continue reading

 

Drog


Muzică-n piele
Muzică-n ploaie,
În dans de iele,
În ritm de-andrele,
În gol de straie,
În păr bălaie,
Muzică-n stele,
Visele mele. Continue reading

 

(Dez)acord

Timp și-o pauză
Timp.
Ritmat,
Ca inima ta,
Exactă
Când vin. Continue reading

 

Weekend devreme, până târziu

Suntem mulți. Conciși sau în excese, scunzi, înalți, diferiți și similari. Trăim râzând, cu poftă, cu sufletul întreg, molipsitor. Cântăm. Ne adună chitările în seri de poveste și vocile în melodie și cântăm. Până rămânem fără cuvinte, până nu mai suntem, până uităm că trăim în trupuri, pentru că sufletul dă pe dinafară. Și pentru că noi așa învățăm să trăim… Continue reading

 

Peștișorul de aur (J.M.G Le Clezio)

Câteodată am senzația că mă duce drumul pe-o linie fixă, fără stânga, fără dreapta, doar înainte. Nu cred în destin, pentru că ar fi prea simplu să-mi ghidez sufletul unei încadrări predestinate, dar cred în influență. O influență pe care o simți în șoc și limite, în neputință și încâlcire de senzații.

Laila pare să nu aibă putere de decizie în propria viață. Furată la 6 ani, își pierde identitatea, rădăcinile, și trăiește „la suprafață”, luptând cu un drum pe care nu și-l apropriază, dar la care se adaptează… de nevoie.

Și crește. Turiști în „soarta” ei hotărâtă, oamenii o iubesc sau o refuză, o apropie sau o îndepărtează, în extremă, fără rezerve de ambele părți. Până să-și cunoască limitele, Laila se pierde și de redescoperă, dar își păstrează drumul: spre muzică, spre sine, spre strada cea veche și albă din care odată, când nu știa să creadă, a fost furată… într-un sac și într-un destin:

  • O, pește, peștișor de aur, ai mare grijă! Căci sunt atâtea capcane și năvoade întinse pentru tine în lumea asta.
  • Îmi era teamă de întuneric, teamă de noapte. Îmi aduc aminte că mă trezeam câteodată și simțeam teama intrând în mine ca un șarpe înghețat. Nu mai îndrăzneam nici să respir.
  • Continue reading

 

Miercurea cantabilă

Miercuri tăcem muzical… Continue reading

 

Ce-i?


E-un gust de povidlă cu nuci
Întinsă peste-o felie de pâine:
Cu unt.

E-un parfum de iasomie verde
Încâlcită în gardul de lemn:
Ud. Continue reading