Tag Archives: muzica

Ce-i?


E-un gust de povidlă cu nuci
Întinsă peste-o felie de pâine:
Cu unt.

E-un parfum de iasomie verde
Încâlcită în gardul de lemn:
Ud. Continue reading

 

Vinerea casantă

Vineri. M-aș fi pregătit pentru liniștea pierdută în casca din ureche. Mi-aș fi pecetluit buzele cu chef de weekend și ceai de mușețel în lupta unei răceli târzii… ca ora inimii mele..

Aș fi respirat aer de caisă. Atât. Și-aș fi ascultat cum curge din clape muzica direct în suflet, la nesfârșit. Dar e gălăgie în mine. Urlă cineva a inutilitate și a zi comună. Și mor neuroni în proces, la fel de inutil. Continue reading

 

Pink Martini

Azi am lăsat muzica să mă trăiască… Mi-am deschis sufletul de dimineață… Profitoare, ploaia și-a făcut loc în ascunsul uscat și nepalpabil al suflului meu până m-a inundat. Și n-am știut să mă usuc altfel decât prin muzică. Pentru că, atunci când nu știu să mă trăiesc, mă adoptă muzica: încântând, iubind, dezgolind, umbrind și regăsind… Continue reading

 

„Ăsta-i spiritul”

Nu contează… Că pașii dor și se clatină, că ochii se forțează să-și țină pleoapele deschise, deși cântă a somn când genele ating obrajii, că scaunele sunt înalte și au gheba lipita de spătar, că nu e lapte în cafea și e prea mult în cappucino. În mână o chitară iar în suflet melodie, una care vorbește pe limba mea și-mi caută fiorii pe lungul mâinilor până în vârful degetelor.

Sunt simpli, de parcă n-ar ști că au talent, cât pentru 10 la un loc, talent să încânte suflete fără să exagereze. Totul mișcă a muzică: scaunele de lemn, pictate cu chei sol și inimioare, pereții cu portative, paharul de plastic legânându-se pe acorduri, zâmbetele largi de pe fețele care țin ritmul în părul mișcat lent, a baladă, sau exagerat, cum îi place băiatului cu cămașă-n dungi și ochelari, care-și încâlcește degetele în plete la fiecare două mișcări ale capului, teatral, neuitând să strige, atunci când observă cine trebuie: „Ăsta-i spiritul!”. Continue reading

 

Un’, doi și…

Mi-am îngropat auzul în muzică, profund… Dimineața mi-a cântat primăveri, lent, cu accent pe fluturi. I-am răspuns cu un zâmbet, ăla păstrat pentru weekend, ca pătrățica finală de ciocolată, ascunsă în dulap pentru zile negre…

Mă simt răsfățată azi, îngropată în puloverul cu mâneci pefect de lungi al colegei de peste „gard” (pentru că e răcoare, deși „Viorel” își încearcă puterile în raze și căldură prin fereastra închisă) și cu muzica în suflet, una lipicioasă, atât de potrivită somnolenței de dimineață și sentimentului că, da, te afli în locul potrivit (unde, matematic, aprecierea locului este direct proporțională cu frumusețea oamenilor care îl compun). Sunetele se lipesc în mișcarea buzelor până acum adormite, în șoaptă, iar scaunul se mișcă dansant, balansat, albastru! Continue reading

 

Romantism rătăcit

Îmi curge prin vene un fior romantic dulceag, cu o ușoară nuanță de cireașă amară, cu urme subtile în papilele gustative pe termen lung. Nu știu să-l justific, nici să-l descriu. E acolo, poate aprins de ideea de vineri, zi de weekend, în care grijile materiale își retrag încet tentaculele până acum strânse și îmi dau voie să respir altfel, întreg, cu geamul deschis și adierea de primăvară în camera albastră…

Mă las purtată de melodii scăldate în sirop, fără a fi siropoase… Muzică dulce, voce subțire și caldă, fără inflexiuni curajoase, fără profunzime în gravitatea chitării electrice. Și îmi place, pentru că nu mă recunosc în teoria de vineri seara, asta cu romantism în umbra imperfectă desenată de becul slab pe mocheta veche. E o stare pe care nu mi-o asum, dar o las să se întindă în mine, să se încălzească în celulele reci de absență a așteptării fără rezultat. Continue reading

 

Alternativă

Alternative… Pentru că își cunosc influența și spiritul „încercat” de manipulare, se dedică unui joc competitiv inepuizabil…

Ți se agață cu efect de mânecă și îți dirijează gândurile, te luminează sau te ascund în întuneric, își impun punctul de vedere cu stăruință, pentru că își caută plata efortului.

Film sau muzică, cicolată amară cu alune de pădure sau cu mentă, curățenie sau serialul pierdut de săptămâna trecută, scrisoare sau blog? Decizii?…

Cu pretenții de superioritate, serialul început își cere continuarea iar pătrățelele de ciocolată, uitate pe masă, surplusul… Cartea reîncepută se vrea obligatoriu răsfoită, pentru că nu mai acceptă refuzul clasic de… „ai prea multe pagini, așa că te păstrez pentru când o să am timp”. Continue reading

 

Duminică simplă

Câteodată nu e nevoie de mai mult. O prietenă se sprijină pe-un umăr, prăjitura e cu ciocolată iar muzica inundă.

Umbrele dispar în îmbrăţişarea sinceră şi râsetele curg, pentru că nimeni nu povesteşte ca ea.

Filmul ne pierde în jazz iar finalul ne regăseşte în emoţie şi regret: “It wasn’t what I saw that stopped me, Max. It was what I didn’t see” (The legend of 1900). Ei nu-i plac finalurile nefericite, pentru că e îndrăgostită de poveste. Ne consolăm reciproc şi zâmbim. O să treacă sigur cu o ciocolată.

Mă simt acasă, deşi departe.

 

Confort…

Nevoie de spațiu: să stau singură într-o cameră mare, să ronțăi semințe uitându-mă la un film, unul ușor de digerat, pentru că e vineri seară și profunzimea nu îmi stă bine în riduri de expresie azi. Să nu mă întrebe nimeni nimic, pentru că azi nu mă mai iubesc cuvintele; să fiu eu cu mine, nevoie rară de aer nerespirat, neîmpărțit, egoist. Să citesc ce vreau, fără întreruperi, altele decât schimbarea melodiei pe youtube pentru ambianță.

Să nu fac nimic din ce nu vreau să fac și totuși să nu mă plictisesc, pentru că oricum nu cred în plictiseală. Să îmi pun căștile-protecție față de orice îmi poate distrage atenția de la cine nu vreau să fiu azi. Să fiu liberă în gânduri și în stare, să nu adorm programat la 11. 30, pentru că mâine nu trebuie să mă trezesc de dimineață. Continue reading

 

Ploaia și Birdy

Plouă iar… „People help the people” e pe repeat pentru că sună grozav în sunet de picuri crud desființați de propriul lor întreg în contact cu umbrelele, cu oamenii, cu aleea din spatele blocului. Plouă încet, deloc deranjant, muzical… Iar cuvintele ce păreau moarte acum 15 minute au reînviat după numai 4 pagini din redescoperita „Ușa interzisă” a lui Liiceanu. Continue reading