Mi-ai vrea tu iarna, scobită din cocos, cu gene de pluș, degete albe și privire-albastră. Îmi vinde povești la fereastră. Le-ngroapă în aromă de portocală decojită și le înghesuie înăuntru prin gaura cheii, candid, firesc, în zâmbet de revedere.
Mi-ai vrea tu iarna, cu mănuși de puf și ochi de măslină. Ar sta la gura sobei, cu mine, până și-ar topi gheața de urma bocancilor. O las să-mi sporovăie despre ger și scârțâit de pași în zăpadă, până mi se face dor de ducă și de țurțuri. Și plec.
Continue reading
