Tag Archives: nunta

Opt ani de poveste nesfârșită

Ne trezim dimineața cu ochii adormiți și gândurile împrăștiate între vis și realitate. Mânuțe moi ne îmbrățișează frunțile ridate și doi ochi albaștri, mari cât un cer de vară, se uită la noi atent pe întuneric. Suntem avertizați, ca în fiecare zi: „Întâi eu mă duc, apoi tati, apoi mami, da?” Se ascunde în dulapul de haine din camera ei și trâmbițează cu mândrie că e de fapt la baie și se spală pe dinți. Un joc la care participăm în fiecare zi, cu aceeași supriză, dar cu mare drag. Puiul de om se îmbracă apoi în rochițe roz și șosete asortate, fără să avem voie să ripostăm, și coboară singură la bucătărie, să-și pregătească cerealele cu lapte înainte să meargă la grădi, ca o fetiță mare ce e. Nu mai știm când a trecut atâta timp și când sufletul care încăpea într-o palmă întinsă a crescut atât! Ne sperie gândul că vrea mereu să crească mai mare, și mai mare, și mai mare și că brațele nu ne vor fi mereu atât de pline.

Opt ani de când am crescut împreună, sub promisiunea unui inel și a unei mari iubiri nesfârșite. Opt ani în care am râs, am plâns, am cutreierat țări, ne-am mutat dintr-o casă scundă, cu pereții strident galbeni și apă caldă intermitentă într-o lume nouă, cu mult șes și limbă complicată, dar cu suficient spațiu de respirat și de construit un acasă „așa cum ar trebui să fie”. Opt ani de când părul s-a tot albit, dar sufletul a crescut parcă mai tânăr, de când ridurile s-au adunat pe obraji, dar zâmbetele s-au îmulțit. Și trei ani de când ne bucură viața o prințesă cu personalitate, care ne îmbrățișează greutățile, ne vindecă rănile, ne crește mai buni și mai răbdători.

Am promis atunci să rămânem împreună în fața cerului. Iar acum, după goana asta mare prin lume, idei, planuri, joburi, pași înainte și înapoi și multă iubire, așteptăm încă un suflet în plin de decembrie care să ne completeze și mai mult povestea. Ne înhămăm viețile spre o nouă mare bucurie și o viață în care promisiunea din inel are din ce în ce mai mult sens și din ce în ce mai mult Dumnezeu. Așteptăm cu jind primul „tati” și „mami” și minunea inimii care crește și crește și tot crește să cuprindă încă o mare iubire înăuntru.

Așa a fost povestea noastră până acum: un zâmbet plin, modelat din pași când mari, când mici, din greutăți și îmbrățișări, din pierderi și izbânde. Nu pot să spun că te iubesc la fel, pentru că iubirea noastră crește mereu altfel și se construiește din fiecare hop pe care-l trecem greu sau ușor împreună. Te respect pentru tot ce ești și ce-ai reușit să devii: un tată minunat, un suflet mare, care nu uită să se gândească mereu la ceilalți, un om bun și ambițios dar, mai ales, un soț pe care nu l-aș fi putut cere niciodată mai potrivit pentru mine. Te iubesc, povestea mea nesfârșită! La încă o eternitate împreună!

 

Patru ani și-o veșnicie!

De când te cunosc nu mă mai doare timpul. Prețuiesc firele argintii alunecând pe frunte și ridurile din ochi, pentru că ne amintesc despre toate momentele prin care am trecut împreună. Adun minutele, orele și anii și mulțumesc pentru minunea de a ne fi, încă un an, întreg și bucurie.

De când te cunosc, nu mai plâng pentru ce n-am reușit încă. Știu că, dincolo de căderi și luptă, în povestea asta mare și frumoasă desenată de Dumnezeu în sufletele noastre, mă așteaptă mereu un zâmbet, o îmbrățișare și o mână întinsă. Adică totul!

De când te cunosc, nu mai alerg. Îmi trag sufletul, ascult și privesc. Am învățat să mă bucur de momentele mici la fel cum altădată așteptam momentele mari: un zâmbet dimineața, o cafea sorbită pe ambele margini, un „dar cât de mult mă mai iubești?” cu răspuns diferit de fiecare dată, dar cu accent pe „cât universu-n lung și lat”.

De când te cunosc, mi-e din ce în ce mai dor de tine. Dincolo de timp, de spațiu, de tine și de mine înghesuiți în aceeași cameră, inima-mi bate a dor de ce n-am trăit încă împreună: încă un rid, încă un zâmbet, încă un fir argintiu căzut peste pleoape, încă o dovadă a iubirii care ne-ntregește pentru veșnicie.

4 ani în care ne-am învățat pe de rost bucuriile, tristețile și tot ce ne definește, din ce în ce mai mult, întregul.

La mulți ani, iubire!

 

Trei

Sărutându-i pleoapele și îmbrățișându-i pielea moale de somn, nerăbdătoare să-și deschidă odată ochii:
– Bună dimineața, iubire!
Ciufulit, în pernă, cu ochii boțiți de prea multă lumină și gâtul uscat de aerul prea rece alunecând prin fereastra deschisă:
– Neața! Pui de-o cafea? bombăne cu bărbia strânsă. Mereu mă trezești devreme…
Zâmbesc și știu că îi e somn dar nu am răbdare să mai fac liniște până se trezește el:
– Uite ce frumos e afară. Hai, sus! Nu mergem împreună la muncă? Te aștept, dacă e nevoie.

Povestea se repetă în fiecare zi. Mi-e drag de mor și știu că toți noroceii pe care i-am prins când eram copil îndrăgostit de visuri s-au adunat și l-au făurit sigur din cer, copilărie și multă iubire:).

Nu mai putem să ne certăm fără să și râdem puțin. Strângem din dinți pe câte un subiect concret și sigur, dar cedăm după 10 minute, pentru că devine ilar să ne argumentăm tabăra cu atâta îndârjire. În caz de probleme existențiale, stăm cu obrajii supărați câte o zi care pare o lună și ne regretăm apoi îmbrățișările refuzate și cafeaua băută fără companie și fără sărut.

Mi-e teamă. Teamă că povestea asta frumoasă pe care n-o merităm mereu întreagă o să se dizolve cândva, pentru că, uneori, uităm să mulțumim. Ne îmbogățim unul de celălalt la fel de repede cum trece timpul și nu ne săturăm niciodată de „împreună”. De unde atât de multă bogăție, nici noi nu știm, dar o savurăm în sărutul de dimineață, mâinile împreunate în drum spre necunoscuturi și binecuvântarea pe care o simțim prea plin.

Trei ani de la legământ. Purtăm pe chip mai multe riduri, dar în suflet mai multă iubire. Ne-am obișnuit să fim unul pentru celălalt la fel cum ne e firesc să respirăm: până la sfârșit.

Iar, târziu, când vocea o să ruginească iar corpul o să se aplece spre pâmânt, când o să ne sprijinim degetele unul de celălalt și o să ne tremure mâinile de prea multă viață, sper ca Dumnezeu să ne găsească zâmbind, dimineața, într-un „Bună dimineața, iubire. Pui de-o cafea?” la fel de firesc și de simplu ca azi, ca mâine, ca în fiecare zi.

Te iubesc!

 

Teoria nunţii ca-n poveşti

Nu toate poveştile frumoase încep cu “a fost odată”. Unele poveşti încep brusc şi cald, ca o răsuflare adâncă îngropată în trandafiri portocalii şi emoţie pură. Încep urcând rapid, pe o pantă veselă în care mâinile ajut mâini să se caţere, să parcurgă, să alerge spre o bucurie atât de vie, încât doare puţin descoperirea inimilor.

Povestea noastră e despre legământ şi zâmbete fireşti. Începe cu o noapte lungă, suferind a emoţie, tremur şi veghe. Se scaldă-n puterea dimineţii visânde şi a mâinilor elegante în sfârşit descoperind mâini, ca soţ şi soţie. Continuă în frumuseţea coroanelor acoperind minţi care caută să zboare dincolo de acoperişul unei biserici vorbind despre ceruri, şi în privirea pe furiş a ochilor care vor fi mereu acolo să te aştepte. DSC09711

Drumul nostru începe cu promisiunea de a nu uita începutul, de a-l creşte dincolo de piatră şi de umeri gârboviţi. E despre iubirea care nu condiţionează, nu cere, nu spintecă. E despre acceptare a bucuriei de a fi suflare de cer, cu gust de pământ, lipit în sufletele care ştiu că o să se poarte, pe faţă, pe dos, în obstacol şi linişte. E despre acceptarea nesfârşitului într-o lume îndrăgostită de sfârşituri.

Ne bucură cântecul, cuvintele şi fiecare gest din sufletele dragi care ne protejează iubirea cu priviri calde. Gândurile copleşesc gânduri, versurile curg, muzica simte. E nuntă scăldată-n frumos, al bucuriei de a fi împreună pentru zidirea unei singure vieţi din două suflete. Simţim frumuseţea şi Dumnezeul inimilor pline. E o minune să fi ajuns aici, în atâta lumină şi bucurie a întâmplării.

Florile vorbesc despre toamnă, zâmbetele roiesc a începuturi. Iar noi, îmbrăţişând fiecare emoţie, ne purtăm iubirea plină, ştiind că, după ani de drum şi picioare obosite, după ce plinul se scurge puţin prin rândurile rărite de inimi, vom avea încă temelia puternică a binecuvântării zilei care ne-a unit.

Mulţumim pentru iubire. Mulţumim pentru poveste. Nunta noastră “ca-n poveşti” rămâne scrisă într-un prezent continuu pe care ni-l dăruiţi cu atâta emoţie.

Să rămânem iubind!

 

La unison

5966611
Hai
Să ne întindem obrajii de bucurie:
De a ne purta sufletele
Unul altuia.
Sunt mai uşoare,
Mai limpezi,
Când le luam în braţe,
Să le purtăm
Împreună.

Hai
Să ne ducem paşii spre lumină:
De a ne descoperi inimile
Unul altuia,
Câte puţin.
Sunt mai pline,
Când le deschidem
Şi le simţim bătaia
Împreună.

Hai
Sa ne scriem numele pe-o singură foaie:
A poveştii în care am crescut
Unul în celălalt.
Suntem mai tineri,
Mai frumoşi,
Când ne semnăm
Sufletele
Împreună.

Hai
Să ne iubim
Într-o singură inimă,
Bătându-ne pulsul
La unison
Peste timpuri:
Tic
Tac.

 

Recapitulare

Recapitulare:

Lecția unu: trezitul de dimineață afectează grav percepția. Deși te ridici în capul oaselor pentru o duminică pentru tine, pe care știi că o meriți, neuronii își cer somnul pentru încă 5 și încă 5 minute. Le dai snooze și mai dormi. Continue reading

 

Momente

Îți doreai să-i spui… Poate nu să-i spui cât să transmiți. Sincer, natural, cu mâna pe braț în semn de căldură, cu îmbrățișare de revedere sau de plecare, cu ceva care să iasă în evidență prin diferență, prin tine cum nu erai și ai început să fii sau cum voiai să fii de atâta timp.

Stânjenitor: salutul e jenat, evitare de priviri și indiferență neplanificată dar menținută ca scut, ca teamă de ceva ce poate fi mai mult. Cuvintele nu curg, se încurcă, se limitează unul pe celălalt până la tăcere, una care vorbește despre ceva ce nu poate fi spus dar se simte. Continue reading

 

„Doi în unu”

Primă întâlnire:

– băiat aparent înfumurat, cu colțurile umerilor drepte și cu fața țeapănă, în poziție de „știu eu cine sunt”:P
– fată drăguță, cu zâmbet alb strălucitor, cu părul prins în coadă, că așa e mai comod, cu voce caldă și niciun chef de socializare în afara cercului ei de prietene.

Cu toate astea, Viena nu e suficient de „acasă” încât să impună reguli și restricții de „cunoaștere”. Pas unul spre altul, zâmbet cu subînțeles, mână în jurul taliei și… pupic. Iar de aici povestea tot „merge mai departe” în cântec și voie bună…

Mereu împreună, mereu îmbrățișați, adesea certându-se din lucruri mici care dau farmec cu atât mai mult împăcărilor.
Se văd cu și fără motiv, de dimineață până seara și „se” învață silitor: El, „alinul” ei, – Ea, „Ancuța” lui.
Continue reading

 

Luna poveștilor

Din două-n două săptămâni se mai întâmplă o minune… la fiecare luare de mână între doi îndrăgostiți „pe viață”.

Rochițele în culori vii își plimbă voalurile, frumos aranjate în cute jucăușe, prin fața ochilor bucuroși de reîntâlnire iar zâmbetele sunt sincere și largi, fără crispări, fără umbre, în alint de „vino mai aproape”.

Voci îngerești își exersează limitele în fața unui microfon care joacă feste… dar nu într-atât încât să șteargă în vreun fel măiestria fluierului în ritm de muzică tradițională, a muzicii romantice suflate de limba „pusă pe bigudiuri” în cuvinte englezești, a corului atât de omogen în cântece în canon vesele și perfect armonizate.
Continue reading

 

A fost odată…

Și pășesc grațios cu degetele încolăcite peste hopurile care s-au înghesuit în cale, de dragul de a fi acolo fără motiv întemeiat:
Sucul nu încape pe masă, tortul e prea mic, vișinata e puțină, muzica e populară, oboseala e redundantă, zâmbetele ridate de nesomn se înghesuie pe față… Continue reading