Tag Archives: perfect

Paradoxal

imperfect_love_by_methylated_spirit1

Sufletul tău

Se aprinde-n tăcere,

Sufletul meu

Se aprinde-n cuvinte.

Pașii tăi fug

Când îți spun

Despre lumină, umbră,

„Ce-am-vrea-să-fim-uri”

Și toate lucrurile pe care le-am crescut

Împreună,

Luptând.

Pașii mei fug

Când aștepți

Și nu-mi spui

Despre gropi, teamă

Și ploile topite

În soare și zâmbet.

 

Mâinile tale pleacă

Dacă e luptă

În vorbă multă

Și ceartă cu iubire pe margini,

Aprinsă.

Mâinile mele pleacă,

Dacă ești departe

Și auzi

Fără să asculți

Iubirea

Din buze fripte

De teamă.

 

Suntem bucăți diferite,

Inegale,

De suflet,

Închegat cu o îmbrățișare strânsă,

De copil căutând

Minune.

Și asta pentru că

Iubirea nu vine

Când aștepți desăvârșire,

Ci, paradoxal,

Se naște

Din imperfect,

Din luptă:

Caldă,

Naturală,

Pură,

Perfectă.

 

În ochi

tumblr_lndlfaSHfN1qjygzfo1_500
Ai privit
Vreodată
O zi
În ochi?
Câtă frumusețe
În răsărit
Și-n căderea frunzelor,
În ploile
Fără țintă,
În lumina
La geam.

Ai privit
Vreodată
O seară
În ochi?
Câtă bucurie
În pașii apusului,
În norii
Care adorm,
În răcoarea
Paltoanelor
Aproape
Închise,
În fularul
Peste nas.

Ai privit
Vreodată
Un suflet
În ochi?
Câtă lumină
În tăcerea cuvintelor
Nespuse,
În îmbrățișările
Aproape împlinite,
În frumusețea
Unică
A gesturilor
Fără seamăn
În alte suflete,
În iubirea
Fără nevoie.

L-ai privit
Vreodată
Pe Dumnezeu
În ochi?
Câtă perfecțiune
În ceea ce nu
Cunoaștem,
În ceea ce
Învățăm,
În ceea
Ce suntem.

 

Cercul


Aș împărți cu tine un cerc…
Îmi tot iese în cale:
Cu captele lipite,
Cu plinul râzând în soare,
Perfect…
Continue reading

 

Un vis în minus

Am încercat să urc, tiptil, cu vârful degetelor încordate la fiecare mișcare, cu umbra ascunsă și bătăile dese ale inimii încremenite de teama mea că o să mă auzi, o să mă vezi și o să pleci. Ți-am admirat întregul plin și aprins, suficient sieși, orgolios și solitar, fără nevoie de mai mult decât propria stare, a visului prea cizelat, perfecționat până la neputință, de nepătruns. Te urmăream veselă până acum, îți admiram perfecțiunea și mi-era teamă să te privesc mai îndeaproape, teamă să nu te descopăr ciobit pe o parte, perforat de o idee mai curajoasă a cuiva care a urcat mai repede, uman.

Te-am privit mult, atât cât să-ți cunosc întregul de departe, frumos, calm, acolo mereu, înălțat, niciodată suficient de aproape cât să mă molipsesc de frumusețea pe care ți-o imaginam sau să devin conștientă de ceea ce de fapt era „neputința” ta de a da rod propriei tale idei de perfecțiune, nu în alții, pentru că n-ai fi vrut… Continue reading

 

Portocale!

Îmi intră în pori cu insistență, îmi desfundă nările adormite de vineri seara, îmi amețește gândurile deja încărcate de Blue October și Yan Tiersen și răspândite în emoții: mirosul de portocală dulce și gustul amar de coajă aprinsă care de fiecare dată intră și sub unghii când o desfaci.

Mă poartă cu gândul la Crăciun și la pisica lungită leneș sub brad, torcând a căldură și a alint. Îmi usucă buzele arse de sete și îmi alină papilele gustative păstrate crud pentru desertul de seară. Continue reading