– Nu mă judeca… noi semănăm, mai bine decât crezi sau decât știi!
– N-aș putea să te judec. Doar că dezamăgirea replicilor te coboară puțin în ochii mei, în ochii puțin stinși de ceea ce spui fără să gândești sau gândindu-te că oricum nu contează.
– Vorbele… vorbele sunt mori în vânt, niciodată suficiente pentru ce aș vrea să spun de fapt. Sunt convenții moarte, triste, singure…
– Te reprezintă prin ceea ce alegi, rezonează în mine, sunt acolo când eu n-aș vrea să fie, vorbesc despre ceva ce mi-aș dori să rămână în tăcere.
– Dar asta sunt eu de fapt… Nu pot să-mi neg dreptul de a gândi… de a spune ceva ce bate la ușa cuvintelor, chiar dacă triste, dezamăgitoare, reci… Continue reading →

0

0