Tag Archives: plastic

Plastic

Lonely_Rose_by_Demonmiss27
Dacă ai pune singurătatea
Într-un pahar
Obișnuit,
Ar îngheța
Cu soarele-n luciu,
Până s-ar sparge
În bucăți de oameni
Care n-au întâlnit
Niciodată
Oameni.

Dacă ai pune iubirea
Într-un pahar
Rece,
I-ar topi
Din forma rotundă
Până s-ar răspândi
În bucăți de oameni
Și ar crește
În ei
Monumentală.

N-avem singurătăți
Decât în pahare
În care iubirile
S-au vândut deja ofilite:
Flori de plastic
Ținute la rece
Pentru culoare.