Tag Archives: prietenie

Port

Împreună

Împreuna e când ai cu cine să împarți: zâmbetul, drumul și chifteluța asortată cu pepene murat din farfurie; când bancul are farmec, deși e zis a treia oară, iar Chuck Norris sughite confuz, în veselia noastră.

Împreună e când berea de casă se împarte inegal din mână-n mână, fără pahare, pe fundal de cântece de munte sparte în zgomot de șină și geamuri, când ciocolata la pungă își caută mâinile în pachețelul de la mama și pleoapele cad, digerând vise la comun, în fața unui film pe repeat. Continue reading →

Dacă aș, poate…

7 Replies

Dacă aș avea timp, poate ți-aș pândi gândurile la fereastră. Aș râde că nu știi nici acum că tăcerea ta e zgomotoasă, ca o ploaie rece după prea mult soare, ca tine când dormi și nu știi că vorbești prin somn. Și ți-aș citi pe buze când cânți fără sunet un cântec pe care îl știi de la mine, silabisind o amintire. Continue reading →

Tu vezi?

4 Replies

Tu vezi?
Avem un Cișmigiu albastru
Și poveste-n pași:
Le strivim fără voie
În cizmă
Și-n buze însetate
De cuvânt.
Continue reading →

N-aș spune

7 Replies

N-aș spune că sunt o bucățică din tine. Aș fi un clișeu: o jumătate searbădă, care își refuză întregul, pentru că nu-l vede. Degeaba port ochelari. Se aburesc întotdeauna la căldură. Poate de asta nu simt sincronizat, prezent, ci în expectativă. N-aș spune, mai ales pentru că ți-a crescut și ție dioptria de când taci. O fi molipsitoare boala asta, a distanței…
Continue reading →

Și-o ploaie

8 Replies

Noi, într-o conversație de suflet, cu ceaiul negru sorbit într-o părere. Zâmbete calde și-o plăcintă cu mere, proaspătă. Plimbare neplănuită pe stradă, cu mâinile înfipte în buzunare, că-i iarnă-n calendare.

Folos crescut dintr-o cruce desenată simplu pe umeri și miros de mir pe frunte, familiar.

Spring. Povești în amintire și-o stare de bine, intensă.

Replică strânsă-ntre dinți, de frig: „Să nu alergi, că prinzi mai mulți picuri!”.

O melodie uitată pe fundal. Răgușită, obsesivă-n amintire.

Duminică frumoasă, simplă, adormită-n aromă de ceai și prietenie sinceră.

Și-o ploaie cu miros de iarnă, rece.

Motive

16 Replies

Sunt sătulă de motive. Îmi încâlcesc neuronii și emoțiile deranjant, cu accent pe fluturi, pe aia care mor, de căldură, de frig, de absență. Nu mai știu să le curăț. Și pare atât de simplu când le dai altora: „Uite, ia și tu un motiv să zâmbești”. Și are efect. Pentru că ce dai crește, ce păstrezi pentru tine stagnează, se cuibărește în tine, prinde rădăcini, te cheamă în tăcere, îți cotrobăie prin inimă, dezordonat, acid… Continue reading →

Duminică a suflet

9 Replies

Există momente în care uiți să te mai plângi, chiar dacă firea o cere cu neastâmpăr. Oricum nu te ajută cu nimic… Nu știe decât să adauge intensitate din vorbă-n vorbă, repetitiv și inutil, până ajungi să îți asumi o milă nesfârșită pentru ceea ce ești sau ți se întâmplă și uiți că, de fapt, tu ești cel în măsură să schimbi ceva…

Sunt momente simple, curățate de regrete, împlinite într-o seninătate pe care simți că n-o meriți, dar de care te bucuri plin, cu zâmbetul pe buze, molipsitor, vioi. E ca și cum ai fi cărat o greutate rece pe umeri, de care ai învățat acum să te lepezi… Ca atunci când o îmbrățișare îți trezește pielea în tremur de bucurie și de sens. Ușor, uman și simplu… Natural. Continue reading →

Liniște, un pic…

12 Replies

Mi s-au umplut celulele de liniște. Mi-am făcut plinul într-o vorbă bună spusă nu când am cerut-o, dar la timp… Am închis ochii în confesiune și am vorbit, mult, cum știu eu că e nevoie câteodată…

Mi-am golit gândurile de surplus și sufletul de umbre. Nici nu știu cum… Ușor. Ca atunci când îți pleci capul într-o parte ca să-ți iasă apa intrusă din ureche și râzi. Și mi-am pulverizat un strat proaspăt de speranță în cavitatea inimii, strivind rațiunea preț de o seară. Pentru că mă învăța să disec, mult, în căsuțe aliniate și înghesuială de cuvinte. Fără folos…

Mi-am pus sonerie la ușa sufletului. Au sunat îmbrățișările. S-au înghesuit, neașteptat, la rând, și mi-au umplut holul casei cu pași calzi, lăsând urme în iubirea neatinsă. Pentru că o părăsisem în deznădejde. Și totuși, s-a întors, caldă, cum o știam dar refuzam să o simt, în fiecare vorbă, în fiecare gest de „la nevoie se cunoaște”. Cu drag…
Continue reading →

Fii primăvară!

10 Replies

Îmi fac intrarea obișnuită pe hol: foșnet de pungă plină gâtuită în perete, miros de portocale crude și tropăit de picioare stângace încercând să se elibereze de strâmtoarea pantofilor de primăvară fără ajutorul mâinilor. Un cap de copil se ivește vesel de după ușa luminată subtil din bucătărie. Nu aud întrebarea, dar o deduc din răspuns („Cine e?”)… Pauză ironică și privire cu subînțeles: „Prietenul tău”. Râsete… Trimfătoare, fața mea deloc bărbătoasă, în afara colțurilor pătrățoase ale figurii, intuite de cleștișorii mici din păr așezați aproape aleatoriu în vârful capului, omoară crunt orice speranță a eventualei prezențe masculine: „Eu sunt”. Dezamăgire veselă…

Miroase superb, tăind adânc în stomac a foame… Continue reading →

M	T	W	T	F	S	S
		1	2	3	4	5
6	7	8	9	10	11	12
13	14	15	16	17	18	19
20	21	22	23	24	25	26
27	28	29	30	31

Bassermania

Secunde pe emoții