Tag Archives: primavara

Ploaie în doi


Plouă indecis,
Fără rimă,
Ca poezia pe care ți-am scris-o
Fără versuri
Și ți-am înfipt-o în inimă,
Forțat,
Ca să mă auzi… Continue reading

 

Duminică a suflet

Există momente în care uiți să te mai plângi, chiar dacă firea o cere cu neastâmpăr. Oricum nu te ajută cu nimic… Nu știe decât să adauge intensitate din vorbă-n vorbă, repetitiv și inutil, până ajungi să îți asumi o milă nesfârșită pentru ceea ce ești sau ți se întâmplă și uiți că, de fapt, tu ești cel în măsură să schimbi ceva…

Sunt momente simple, curățate de regrete, împlinite într-o seninătate pe care simți că n-o meriți, dar de care te bucuri plin, cu zâmbetul pe buze, molipsitor, vioi. E ca și cum ai fi cărat o greutate rece pe umeri, de care ai învățat acum să te lepezi… Ca atunci când o îmbrățișare îți trezește pielea în tremur de bucurie și de sens. Ușor, uman și simplu… Natural. Continue reading

 

Fii primăvară!

Îmi fac intrarea obișnuită pe hol: foșnet de pungă plină gâtuită în perete, miros de portocale crude și tropăit de picioare stângace încercând să se elibereze de strâmtoarea pantofilor de primăvară fără ajutorul mâinilor. Un cap de copil se ivește vesel de după ușa luminată subtil din bucătărie. Nu aud întrebarea, dar o deduc din răspuns („Cine e?”)… Pauză ironică și privire cu subînțeles: „Prietenul tău”. Râsete… Trimfătoare, fața mea deloc bărbătoasă, în afara colțurilor pătrățoase ale figurii, intuite de cleștișorii mici din păr așezați aproape aleatoriu în vârful capului, omoară crunt orice speranță a eventualei prezențe masculine: „Eu sunt”. Dezamăgire veselă…

Miroase superb, tăind adânc în stomac a foame… Continue reading

 

Muză cu minus

Seară absentă… Muza își lustruiește balerinii de primăvară și trântește ușa de la intrare zgomotos, cu zâmbetul libertății pe buze, lăsând pași de neputință în urmă, greoi.

O acuz! Îi adun toate defectele grămadă și i le pun în cale, nesuferit… Insist pe superficialitatea responsabilității pe care pretinde că și-o asumă de fiecare dată când nu face decât să șlefuiască pretexte ieftine, să-și încalțe balerinii verzi de primăvară și să plece, oricând…

Când îi întorc spatele și refuz să-i vorbesc, își întinde brațele spre mine, senin, ca un copil vinovat care își încearcă scăparea în ochii mari și triști. Întotdeauna târziu, când bate ceasul de noapte a somn, când ideile se vor adormite în pernă, când picioarele își dezmorțesc greutatea întinse sub plapumă, mă cuprinde cu mâinile calde și îmi șoptește… Continue reading

 

Un’, doi și…

Mi-am îngropat auzul în muzică, profund… Dimineața mi-a cântat primăveri, lent, cu accent pe fluturi. I-am răspuns cu un zâmbet, ăla păstrat pentru weekend, ca pătrățica finală de ciocolată, ascunsă în dulap pentru zile negre…

Mă simt răsfățată azi, îngropată în puloverul cu mâneci pefect de lungi al colegei de peste „gard” (pentru că e răcoare, deși „Viorel” își încearcă puterile în raze și căldură prin fereastra închisă) și cu muzica în suflet, una lipicioasă, atât de potrivită somnolenței de dimineață și sentimentului că, da, te afli în locul potrivit (unde, matematic, aprecierea locului este direct proporțională cu frumusețea oamenilor care îl compun). Sunetele se lipesc în mișcarea buzelor până acum adormite, în șoaptă, iar scaunul se mișcă dansant, balansat, albastru! Continue reading

 

Descântec

Să plouă… Lent… Cu miros de flori de cireș și praf. Cald, mângâind pielea însetată. Cu soare, pentru ca sfârșitu-i tăcut să se piardă-n curcubeu.

Să plouă… Cu ropot! Ritmic, muzical, dansant, în melodie neștiută, colorat în sunet și în iarba deodată vie pe trotuare.

Să plouă… Cu tunet! Zgribuliți și cu părul ud mirosind a ploaie, copiii să se-ascundă-n plapumele întinse până-n ochi, râzând și spunând povești, înghesuiți coate-n coate, cu viața încinsă în obraji și-n ochii calzi.

Să plouă… Cu fulger! Cerul să se-aprindă în culoare stridentă, pâlpâind ca un bec dându-și ultima suflare. În noapte, să lase umbre nedorite în perete, născând povești noi, șoptite… Continue reading

 

Mi me mo

Zi caldă cu zâmbete împrăștiate pe noile băncuțe din locul de odihnă și cu povești bine cizelate cu ochii-n soare.

Chef de viață, una calmă, liniștită, cu timp îngropat pe o pătură în iarbă, fără laptop și mailuri standard, doar cu o carte și cu muzica în gând. Chef de ascultat melodia primăverii în adiere și zgomot de albine grăbite, de adoptat aroma iasomiei în floare și de sugrumat gânduri inutile. Liniște… Soare și o sticlă cu apă. Eventual o prăjitură cumpărată cu ultimii mărunți din portofelul verde, pentru că… oricum te încurcă.
Continue reading

 

„Plin” de primăvară

Mi-am scos bateriile și le-am așezat tandru la soare, pe pervazul geamului deschis… fără jenă, pentru că frigul, ars crunt de jocul primăverii, și-a făcut bagajul cu ultimele forțe și ne-a întors spatele, bosumflat… Îmi spunea tata odată că bateriile de la radioul mic, cu antenă ruptă în două, pe care-l târâiam după mine, lângă cartea – lipitoare și pătura roz cu dungi albe, se încarcă la soare. L-am crezut… Cu grijă, mi-am detașat bateriile de suflet și le-am uitat în soare, până s-au decolorat un pic… Dar nu-mi pasă. Culori vor prinde din nou, cu prima bucurie…

Mi-am mutat căsuța în parcuri. Le-am colindat zăpezile târzii și mi-am îngropat cizmulițele în iarna resuscitată în urme slabe, dar încă albe… Continue reading

 

Romantism rătăcit

Îmi curge prin vene un fior romantic dulceag, cu o ușoară nuanță de cireașă amară, cu urme subtile în papilele gustative pe termen lung. Nu știu să-l justific, nici să-l descriu. E acolo, poate aprins de ideea de vineri, zi de weekend, în care grijile materiale își retrag încet tentaculele până acum strânse și îmi dau voie să respir altfel, întreg, cu geamul deschis și adierea de primăvară în camera albastră…

Mă las purtată de melodii scăldate în sirop, fără a fi siropoase… Muzică dulce, voce subțire și caldă, fără inflexiuni curajoase, fără profunzime în gravitatea chitării electrice. Și îmi place, pentru că nu mă recunosc în teoria de vineri seara, asta cu romantism în umbra imperfectă desenată de becul slab pe mocheta veche. E o stare pe care nu mi-o asum, dar o las să se întindă în mine, să se încălzească în celulele reci de absență a așteptării fără rezultat. Continue reading

 

Primăvară

Nu vine când te aștepți… Are nevoie de timp să-și scuture părul auriu de zăpadă și să-și dezghețe mugurii la soare. Primăvară așteptată cu frigul în vene și în răsuflarea rece din fularul bine strâns în jurul gâtului…

Perfectă, ca o iubire imaginată, care își deghizează victima în desăvârșire, primăvara îți fură căciula verde lipită de părul plin și se lasă alergată, ademenită, atrasă în jocuri de după-amiază, în urme de soare prietenos, pentru ca apoi să renunțe și să adoarmă, obosită de noutate, lăsând în urmă iarna deja comodă în cizmulițele cu blană, în norii cenușii și în tusea seacă de seară.
Continue reading