Tag Archives: rastignire

Tăcerea Crucii


„Încă puțin
Și nu mă veți mai vedea”.
Într-o tăcere
Cruntă
A iubirii
Oamenilor
Față de cer,
Hristos
Înalță crucea
Spre veșnicie,
Plecându-și
Capul
Pe lemn.

„Încă puțin
Și iarași
Mă veți vedea”.
Hristos
Crede în noi
Și închide ochii
Peste greșeli,
Lovituri
Și treizeci
De arginți,
Dăruindu-ne
Viața
Din cuie
Și lacrimi.

Să moară
Azi,
Sub răni de cui,
Și graba,
Și nemulțumirea,
Și cuvintele
Atât de multe
În plus!

Ca să învie
Apoi
Din liniștea
Pământului,
Lumina
Și
Iubirea
În suflete.

 

În om

MelGibsonPassionMovie_NailHand.jpgSe coboară-n lut,

Cu picioarele frânte

Și obrajii stinși.

Fericirea

Își întinde lumina

În noroi,

Pentru a ridica inimi

Spre cer.

 

Își zdrobește mâinile

Pe lemn

Și sufletu-n oțet.

Cerul

Se apleacă

Pentru a înălța aripi

Din luturi.

 

Se stinge lovită

Frumusețe de cer,

Cu glas de pământ,

Cioplită-n cuie.

Minunea

Se aprinde

Din humă.

 

Un paradox imens

Din Dumnezeu în om

Spre

Dumnezeu.

 

 

Pe-un lemn


Doliu.
În soare sunt umbre ca-n lacrimi
În munți pâlpâie vântul
a jale,
Iar Omul se lasă-n durere
Pe-un lemn
Pe-un mormânt…

Bucurie.
Miroase a pască și-a trudă
Prescurile cresc din făină
a veste,
Bătrâna-n urechi obosite
Când taie din coca-nspumată
Își numără cald din mătănii
Pe-un deget
În gând…

Jale.
Se aude un cântec de seară
În voci desenate pe genuri
a suflet.
Pe fustele negre de vină
Își curg lumânări din durere
Iar fețele prinse-n baticuri
Își culcă privirea-n pământ
Cu lacrimi
Arzând…

Revedere.
În grai suferind de Moldovă
Obrajii își vând amintirea
A drag.
Un scaun își prinde copilul
Și-i leagănă-n doruri cuvântul
În inimi
Zidind.

Cruce.
Un Om îi cuprinde povara
În lemn lăcrimând a durere,
Divin.
Din trupuri coboară-n uitare
Și bine, și suflet, și pace, și gând…
Rămân dezgoliți de iubire
„Umanii” bolnavi de Cuvânt,
Etern
Răstignind.

Acasă.
Din ochi curg răsărit și apusuri
Iar postul se pierde-n arome
Învins.
O pace se plimbă-n neștire
Prin suflete calm presărând
Vestind din mormânt înviere
Iubire
Vestind…

http://www.youtube.com/watch?v=pBicM3mOX14&list=PL8FB91151AD4201D7&feature=mh_lolz