Doliu.
În soare sunt umbre ca-n lacrimi
În munți pâlpâie vântul
a jale,
Iar Omul se lasă-n durere
Pe-un lemn
Pe-un mormânt…

Bucurie.
Miroase a pască și-a trudă
Prescurile cresc din făină
a veste,
Bătrâna-n urechi obosite
Când taie din coca-nspumată
Își numără cald din mătănii
Pe-un deget
În gând…

Jale.
Se aude un cântec de seară
În voci desenate pe genuri
a suflet.
Pe fustele negre de vină
Își curg lumânări din durere
Iar fețele prinse-n baticuri
Își culcă privirea-n pământ
Cu lacrimi
Arzând…

Revedere.
În grai suferind de Moldovă
Obrajii își vând amintirea
A drag.
Un scaun își prinde copilul
Și-i leagănă-n doruri cuvântul
În inimi
Zidind.

Cruce.
Un Om îi cuprinde povara
În lemn lăcrimând a durere,
Divin.
Din trupuri coboară-n uitare
Și bine, și suflet, și pace, și gând…
Rămân dezgoliți de iubire
„Umanii” bolnavi de Cuvânt,
Etern
Răstignind.

Acasă.
Din ochi curg răsărit și apusuri
Iar postul se pierde-n arome
Învins.
O pace se plimbă-n neștire
Prin suflete calm presărând
Vestind din mormânt înviere
Iubire
Vestind…

http://www.youtube.com/watch?v=pBicM3mOX14&list=PL8FB91151AD4201D7&feature=mh_lolz

0

0