Tag Archives: rau

Judecată


Și totuși
Nu există oameni
Răi
Cu totul.

Există oameni
Care au căzut
Și și-au lovit
Nu numai genunchii,
Ci și sufletul.

Există oameni
Care n-au reușit
Să învețe
Că palma
Pe care o strivești,
Atât de des,
Nu e făcută numai
Să lovească,
Ci și să mângâie.

Există ochi
Care nu mai văd
Frumusețea
După ce au plâns.

Există buze
Care nu mai știu
Să cânte
După ce au urlat.

Există inimi
Care nu mai știu
Să împartă
După ce s-au rupt.

Și totuși
Nu există oameni
Buni
Cu totul.

Există doar iubiri
Care n-au renunțat
Să lupte,
Chiar și după ce
Au căzut,
Au lovit,
Au plâns,
Au urlat,
Au trăit.

Și ce e viața
Dacă nu o luptă
Din care ies vii
Numai cei care
Au iubit
Până la capăt?

Pentru că o inimă care
Bate
Nu e
Neapărat
O inimă care
Mai trăiește
Încă!

Și cine suntem noi să judecăm ce nu trăim noi ÎNȘINE?

 

Mai sunt

Mai sunt și oameni triști;

își odihnesc obrajii-n mâini

Și nu-nțeleg

De ce

Poartă povara lumii-n spate,

Încă,

Dup-atâta trudă.

Poate ca sufletul

Să fie mai ușor

Apoi

Sau

Cine știe?


Mai sunt și oameni duri;

și-au lepădat emoțiile

De mult,

De la prima palmă,

De la prima durere,

De la prima lacrimă

Vărsată pentru cine

N-a-nțeles

Cum e să fie

Părinte

Sau prieten

Sau OM,

În definitiv.Dacă n-au fost învățați

Și cum să iubească

Dacă n-au fost învățați

Să simtă?



Mai sunt și oameni răi;

și-au îngropat aripile

Sub călcâie,

Odată cu oamenii

Pe care i-au folosit

Ca să se înalțe.

Un pas mai sus,

O emoție în minus.

Iar Dumnezeu

Și-a închis ochii

În fața crucii lor,

Deși nu și-a putut ascunde

Lacrimile,

Pentru oamenii striviți

Și pentru aripile

Găurite.



Mai sunt și oameni buni.

Au lumină pe obraji

Și bunătate-n ochi,

O copilărie pe care

N-au pierdut-o

Încă,

Deși își strivesc

Inimile

De aceleași ziduri

Universale.

Iar oamenii buni

Au fost, poate,

Odată,

Și triști,

Sau duri

Sau răi,

Dar au știut să-și refacă

Aripile

Din noroi,

Iubind.

Se recomandă citirea cu atenție a prospectului. Fiecare suflet crește după tratamente aplicate intensiv peste durere, tristețe sau răutate, până sufletul devine uniform și curat. Până e, din nou, apt de iubire.

 

Bine?


Ciudat
Cum ne căutăm
În afara oamenilor.
Cum, de fiecare dată
Când plângem,
Uităm
Că fiecare lacrimă
Are atâtea replici
În lume,
Urlând
A nesperanță
Și a umbră.

Ciudat
Cum ne bucurăm
Fără să împărțim
Din minune,
Cum adunăm,
Habotnic,
Fiecare șansă
Care să ne urce,
Singuri,
Un pic mai sus;
Mai sus
Decât aripile
Altor suflete
Care încă mai luptă
Să urce.

Ciudat
Cum simțim
Că suntem buni
Deși,
Din ce în ce mai rar,
Întindem mâinile
Spre ceilalți,
Dăruind.

Și asta doar pentru că
Am uitat să privim
Cu ochii de copil
Și pentru că
Încă mai
Credem
Că a nu face rău
Înseamnă,
Automat,
A face
BINE.

 

De bine

HelpingHands
Se ia un bine mic,
Aproape invizibil,
În căușul palmei.
Se tine strâns,
Până la primul contact
Cu un rău mare.
Se topește încet,
În mâinile străine,
Până se confundă răul mare
În binele mic
Și crește
Într-un bine comun
Mai mare.
Continue reading

 

Descântec

Să plouă… Lent… Cu miros de flori de cireș și praf. Cald, mângâind pielea însetată. Cu soare, pentru ca sfârșitu-i tăcut să se piardă-n curcubeu.

Să plouă… Cu ropot! Ritmic, muzical, dansant, în melodie neștiută, colorat în sunet și în iarba deodată vie pe trotuare.

Să plouă… Cu tunet! Zgribuliți și cu părul ud mirosind a ploaie, copiii să se-ascundă-n plapumele întinse până-n ochi, râzând și spunând povești, înghesuiți coate-n coate, cu viața încinsă în obraji și-n ochii calzi.

Să plouă… Cu fulger! Cerul să se-aprindă în culoare stridentă, pâlpâind ca un bec dându-și ultima suflare. În noapte, să lase umbre nedorite în perete, născând povești noi, șoptite… Continue reading

 

Moment

Am un moment… Nu vreau să-l spun, așa că o să-l „tac”. Poate va pleca și singur și va înțelege că nu mai e loc în mine, nici de trecut, nici de locuit.

E al meu. Îl cunosc după miros și după voce. Dar… nu vreau să-l adopt. Continue reading