Românie simplă, cu țurțuri la geam, îngrămădită de suflete ghemuite și calde.
Românie cu miros de pământ brăzdat, cu Dumnezeu în suflet și inima largă.
Românie aprinsă de spiritul tânăr, cu poezie-n buze și revolta-n sânge, pentru mai bine.
Românie grea, în pas mic, dar sigur, cu puterea-n suflet, niciodată stinsă.
Românie mică, dar cu oameni mari, învățați să trăiască din muncă și haz de necaz.
Românie împodobită cu ochi de bătrâne, cu broboada peste căciulă și mâini crăpate de frig, bătute de sapă și trudă.
Românie-n credință încă prezentă, chiar și-n cruce grea peste umerii de multe ori goi, peste suflete de multe ori încercate.
Românie a neamului obișnuit să tacă, dar a cărui voce se-aprinde în „împreună”.
Românie simplă, cu zâmbetu-n buze și poezia-n suflet.
La mulți ani mai buni, mai drepți, mai împreună!