„Și așa mai departe”… Din două-n două fraze, Holden își afirmă neputința de a mai da explicații, de a continua câte o poveste, de a insista în a ne spune. O carte lejeră, cuceritoare prin simplitatea limbajului și prin caracterul atipic al băiatului „divorțat” de Pencey și de educația formală, dar care încântă prin cursivitatea gândului și ironia replicilor. Cele câteva zile pe care și le petrece în afara școlii, în „ispite” ale viitorului pe care nu știe cum să și-l construiască, sunt rod de idei înrădăcinate și crescute în mintea unui minor încă necopt, dar care-și cere dreptul la părere și catalogare și, în tic adolescentin, „așa mai departe”:
