Tag Archives: schimbare

În fiecare ochi

Hydrangea Blushing fine art flower photography print by Raceytay (via weheartit.com)
Nu căuta schimbări
În fiecare ochi.
Împarte
Priviri noi,
Până se molipsesc
Și ochii celorlalți
De tine,
De drumul pe care-l vrei
Ajuns.

Nu aștepta un bine
Din fiecare mână.
Împarte
Suflet,
Până se strânge
Și-n mâinile deschise
Din tine,
Din binele pe care-l vrei
Atins.

Nu aștepta iubiri
Din fiecare buză.
Împarte
Bucurie,
Până se prinde
Și-n inimile strânse
Din tine,
Din sufletul pe care-l vrei
Mai plin.

 

Sens unic

download
Adeseori,
Facem bine
Pentru idee,
Nu pentru oameni.
Și,
Atunci,
Momentul se transformă
Într-un punct bifat
Pe o listă,
Procentual.
Dacă am privi
Dincolo de idee,
Am trăi binele
Odată cu ceilalți.
Dăruirea
N-ar trebui să fie
Niciodată
Într-un singur sens. Continue reading

 

La obiect

wind_of_change_ii_by_arbebuk-d4w7pu5
De câți oameni
E nevoie
Ca să schimbi
Un suflet?

Nu e niciodată
Nevoie
De alt om
În afară de tine.

PS: Omul frumos
Se construiește,
Întotdeauna,
Dinăuntru.

De aceea,
Când schimbarea
Se cere
Din afară,
Se diluează,
De fiecare dată,
Până ajunge
Înăuntru.

 

Universal

Favim.com-25828
Universul e
O linie-ntreruptă,
Infintă.
Pe fiecare punct de reper,
Așezat între pauze,
Își agață câte un om
Și
Câte o schimbare,
Flexibil,
Ca iubirea mea pentru tine,
Niciodată aceeași,
În două minute
Consecutive. Continue reading

 

Aș vrea…

Să mă schimb. Bucată după bucată, să mă șterg din mine, parazit îngropat în gânduri năuce, dar ambalate în speranță puerilă, pentru că văd… Colț după colț, să adun păianjenii grași împânzind emoțiile cu praf și ecouri duhnind a iubiri adormite. Să sting focuri crescute din lacrimi inflamabile și să uit… cum din mine crește un mormânt cu miros de piatră veche și cu litere încriptate direct în permeabilul sufletului.

Să mă schimb? Să alin zgârieturile roșii cu vorbe, ciudate vorbe încă neștiute, dar căutate cu atâta sârg, din nerăbdare, din neputință, din întrebarea cu răspuns atașat, ignorat sistematic până s-au cerut ochii deschiși, pentru a nu știu câta oară.

Să mă schimb, da! Să-mi pun așternuturi noi, proaspete, cu miros necunoscut, dar frumos, ca un zâmbet nou după o zi proastă. Și să știu… Că, dacă mă opresc din mers, drumul mă duce mai departe.

 

Diferenţă

Să rezişti… E o regulă nescrisă dar resimţită intens în fiecare clipă în care socialul se impune ca personal. Să rezişti diferenţei şi să i te impui sau să i te adaptezi sfios, deschis spre noutate şi evoluţie sau, de ce nu, involuţie. Să asculţi cuvintele mari, din gurile celor care sunt setaţi pe o idee pe care o vociferează curajos în colţuri de stradă şi la garduri, pentru a fi împrumutată şi dată mai departe. Dar ei rezistă, de cele mai multe ori, ideilor celorlalţi, prea ataşaţi de propria lor idee, singura acceptată în prezentul în care se văd aducători de noutate.

Să rezişti? Până unde şi pentru ce? Pentru principiile pe care ţi le-ai conturat în atâta timp în care gândurile ţi-au măcinat neuronii şi sufletul ataşat unor idei pe care le vrei ale tale, pentru tine dar atât de mult şi pentru cei pe care ţi-i apropii. Şi nu e de condamnat…

Toleranţă… faţă de diferenţă. E primul pas spre acceptarea noului în gând. Detaşare faţă de ce erai şi apropiere faţă de ceea ce alţii sunt, apropiere fără suflet, doar în gând şi raţionalizare… pentru că trebuie să accepţi dreptul oricui de a gândi, diferit sau nu faţă de ceea ce ştiai şi acceptai până acum. Dar în suflet principiile tale rămân vii…

Superficializare socială… Te vrei recunoscut ca tolerant şi deschis, ca social şi sociabil în esenţă, indiferent de persoană şi context. Dar, de fapt, ceea ce te conturează ca om, prin diferenţă, acţionează de fiecare dată, mai ales când ştii că n-o să accepţi niciodată cu adevărat o schimbare prea mare, nu prea repede, nu dacă nu îţi aduce un beneficiu.

Vrei ca lucrurile să decurgă normal, ca schimbarea să nu fie sesizabilă brusc sau cu accent pe propria viaţă, pe care o conservi pentru că „aşa e bine” pentru tine… Şi nu recunoşti că ceea ce eşti va fi scut de fiecare dată. Nu accepţi pentru că ştii că ceea ce eşti e ceea ce ai creat în ani de gânduri şi sentimente, în luptă şi indiferenţă, în sens şi absenţă. Accepţi? Nu dacă ceea ce vezi se opune celui ce eşti acum, pentru că roadele luptei tale şi ale propriilor principii pe care poate le-ai moştenit, dar pe care le-ai şi gândit când ai avut forţa şi mintea necesară să o faci, nu pot fi limitate sau înlocuite, nu într-un timp scurt şi nu acum.

Conştientizarea diferenţei bruşte, pe care uneori crezi că ţi-o doreşti, ca noutate şi ca trezire a sufletului din conservarea prin care îl protejai, se încheie de foarte multe ori cu regret şi reîntoarcere la ceea ce erai, pentru că e comod, e ceva ştiut şi recunoscut, ceva resimţit ca acasă… Continue reading

 

Scrisoare către mine

Erai mică de tot când te-am văzut prima oară… cam cât un bulgăre rostogolit încă de două ori prin zăpadă de un copil pus pe joacă. Nu ți-am dat atenție, deși ceva îmi spunea că vom fi prietene bune cândva… Ai crescut repede, poate prea repede, iar lumea te oprea pe stradă să-ți spună că nu poate să înțeleagă cum de ai trecut de la a fi fetița aia prea bronzată, pe care bunicul o alinta „țigancă de la Pătrăuți” la umbra slabă și foarte înaltă, care își căra ghiozdanul pe stradă în goana întrecerii cu mașinile până la primul stâlp, apoi până la al doilea și tot așa…până acasă.
Timpul a trecut repede, fără nicio răbdare, lăsând-ți ușoare riduri pe frunte ca dovadă a anilor care au fost… Riduri de prea multă expresivitate, nu exagera!:)) Continue reading