Ai privit vreodată seninătatea în ochi? Are fruntea lată, cu gândul ciuruit în ridul fin uitat în linia pielii, vorbind despre ceva ce-a fost odată o luptă. Zâmbetul e firesc și simplu, ca o poveste din două rânduri calde, unind două buze, familiar. Fiecare cuvânt, de o simplitate tocind filosofii aspre fără efort, sapă în suflet bucurii ascunse, iubiri atât de lucide și clare, încât ustură, prin simpla lor prezență. Iubiri senine, săvârșind logici fără radical, în are 1 + 1 fac 1, fără întrebare. Continue reading →

0

0