Omul frumos
E
Cel care simte,
Nu cel care arată.
Demonstrațiile
Strică
Din sinceritatea
Trăirii.
Omul frumos
E
Cel care ascultă,
Nu cel care vorbește.
Vorbitul
Îndoaie
Din sinceritatea
Sentimentului.
Omul frumos
E
Cel care iubește,
Nu cel care caută.
Căutarea
Uită
Din sinceritatea
Prezentului.
Omul frumos
E
Cel care
Simte,
Ascultă,
Iubește.
Prezent.
Pentru că sinceritatea
E defectivă
De trecut
Și de viitor.
Nu există
Decât la timpul
Prezent.
Își ridică mâinile:
Le întoarce pe ambele părți
Le respiră,
Le deschide!
Apoi își strânge degetele,
Resemnat,
În pumn,
Non-agresiv,
Pierdut. Continue reading
Ți-am luat chipul în custodie. Ca să mă poți privi fără rezerve, ți-am aranjat indecis părul ca să nu-ți intre în ochi și ca nu cumva să nu mă vezi când trec pe lângă tine. Ți-am ucis tristețea ridului în zâmbet și l-am blocat, pentru ca privindu-te în oglindă să crezi în bucurie așa cum înainte credeai în nefericire. Obișnuindu-te cu mângâierea mea aleatorie pe frunte, să ajungi să cumperi zâmbete în cantități industriale și să le împarți, fără ocazie, molipsitor.
Chipul tău, deodată luminos, nu mi-a fost de ajuns. Ți-am cumpărat gândurile… O licitație care m-a sărăcit de lume și m-a îmbogățit de tine. Pentru că nu știam să sap în neștire, ți-am aranjat gândurile în foldere speciale, fiecare categorie în căsuța ei. Inocenței i-am dat non-culoare, alb, și i-am pus în fața căsuței o floare cu petale egale, la fel de albe. 
Continue reading
Scriu din inerție, fără să știu despre ce și de ce… Scriu pentru că m-am obișnuit să scriu, deși mi-a fost greu să înlocuiesc cerneala albastră (blue blue și nu blue black, ca să se șteargă cu picul) și stiloul greoi cu tastele cu sunet identic și fără miros. Scriu ca să simt că rămâne ceva din ziua care tocmai a trecut și ca să nu uit să scriu și cum e să scriu. Scriu… ca să scriu… Continue reading
