Tag Archives: sora mare

Coraline

Are mâinile albe și firave, cu pielea subțire și gesturile scurte. Când râde, mâinile îi tremură iar pleoapele i se închid, cu genele lipite de marginea ochilor, în lacrimi subtile de bună dispoziție. Când ne întâlnim, își leagănă mâinile în emoție și le strânge în jurul meu, sincer, simplu, ca un copil agățat de gâtul mamei, în dor perpetuu. Un om surprins și cald, pe care nu vrei să-l împarți, chiar dacă nu îți dă vreodată senzația că ar fi departe.

Mâinile. Mi-au plăcut întotdeauna degetele ei. Când eram mici, le analizam invidios, prefăcându-mă că-i citesc în palmă. Are pielea albă și fină iar unghiile, deși scurte, sunt finisate perfect, cu siguranța unei linii trasate pe o foaie, fără niciun ajutor din trusa de geometrie. Dar, nu sunt niciodată lungi, pentru că: „n-am talent”, mi-o taie simplu, cu ochii aiurea, când o întreb, și-și întinde degetele spre mine, cerșind o manichiură simplă, cu lac mat și un masaj neserios în palmă.

Azi ne revedem, după o pauză de luni kilometric asortate dorului. Ochi albaștri, obraji albi și aceleași mâini firave, ascunzând vinișoare străvezii, în gesturi scurte. În aeroport, pe bagajul de cală deja cules de pe banda rulantă, o așteaptă o cutie roșie, din lista de idei de cadouri preferată, și un bilețel scris caligrafic: „Pentru mâini de prințesă, un cadou pe măsură”.

set_manichiura_coralineO urmăresc dintr-un colț inaccesibil al camerei de așteptare, cu zâmbetul întors emotiv pe partea dreaptă a buzelor. Știu că nu îi plac surprizele. De ziua ei, rochia cu floricele galbene și negre, deși croită după ultima modă, nu-i stilizau umerii mici, iar mulțumirea, deși sinceră, ascundea în spatele ochilor un regret clar de irosire-n timp și fonduri. Pretențiile ei erau, întotdeauna, justificate, dar nu acopereau niciodată nevoia mea de a fi prezentă, surprinzător, în preajma ei, de a-i hrăni orgoliul și sentimentele de soră mai mare. Continue reading