Tag Archives: sora mare

Nu vei mai fi mică niciodată

Nu mi-a spus nimeni că vei creşte atât de mare într-o zi. Că mânuţele tale drăgălaşe şi mici, care îmi îmbrăţişau obrajii de atâtea ori ca să treacă supărarea, nu vor mai fi mici niciodată. Că puiul de om din palmă ne va schimba tot universul, inclusiv felul în care ne raportăm la tine.

Nu mi-a spus nimeni că, deodată, vei fi surioara „mai mare”, că te vei responsabiliza fără să ți-o cer și că vei aduce scutece, vei schimba hăinuțe, vei ține în brațe sufletul mic ce te-a crescut pe tine mare atât de repede.

Nu mi-a spus nimeni că felul tău de a vorbi, așa stâlcit și drăgălaș ca întotdeauna, ni se va părea de-a dreptul matur, că vei înțelege peste noapte atâtea lucruri pe care nu îndrăzneam să le vorbim înainte, că te vom iubi din ce în ce mai mult pentru felul tău de a fi „surioară mai mare”: „Mami, pot să o țin și eu în brațe?”, „Tati, pot să o pup pe obraz?”, „Pot să o îmbrățișez?”, „Pot să o iubesc?”… și așa mai departe.

Nu mi-a spus nimeni că două brațe nu ajung. Că mi se va rupe sufletul când îmi vei cere două mâini să te îmbrățișez, nu doar una… deși o palmă ține deja un suflețel la sân. Că, deși o iubești pe Ava ca pe cel mai prețios dar din cer, vei avea momente în care ți-ai dori să fii tu cuibărită în brațele noastre, așa ca înainte.. în ambele brațe.

Nu mi-a spus nimeni că mi se va împărți sufletul în două, la fel de mult cum îmi va crește de două ori mai mare. Că voi topi lacrimi când îmi vei spune cu vocea ta caldă că „îmi place atât de mult când dorm între tine și tati, mami…” și că te voi lăsa să ne dormi în brațe oricând, pentru că trec atât de repede momentele astea calde, pline de iubire, și că nu se știe niciodată cât ne vei mai lua în brațe atât de sincer, atât de frumos.

Nu mi-a spus nimeni că vei crește atât de mare într-o zi. Și că nu vei mai fi mica noastră iubire niciodată… Pentru că întotdeauna vei fi „sora ei cea mare”. Însă cât de mare e iubirea noastră acum când împărțim nu numai jucării, nu numai îmbrățișări, ci și o mare minune care ne încape încă într-o palmă. Te iubim, copil mic-mare și-ți datorăm lecția de a fi părinți care-și cresc iubirea în fiecare secundă, dar mai ales când îți împărțim brațele și ne odihnim în bucuria de a fi împreună mai mult, mai complet, mai pentru totdeauna!

 

Coraline

Are mâinile albe și firave, cu pielea subțire și gesturile scurte. Când râde, mâinile îi tremură iar pleoapele i se închid, cu genele lipite de marginea ochilor, în lacrimi subtile de bună dispoziție. Când ne întâlnim, își leagănă mâinile în emoție și le strânge în jurul meu, sincer, simplu, ca un copil agățat de gâtul mamei, în dor perpetuu. Un om surprins și cald, pe care nu vrei să-l împarți, chiar dacă nu îți dă vreodată senzația că ar fi departe.

Mâinile. Mi-au plăcut întotdeauna degetele ei. Când eram mici, le analizam invidios, prefăcându-mă că-i citesc în palmă. Are pielea albă și fină iar unghiile, deși scurte, sunt finisate perfect, cu siguranța unei linii trasate pe o foaie, fără niciun ajutor din trusa de geometrie. Dar, nu sunt niciodată lungi, pentru că: „n-am talent”, mi-o taie simplu, cu ochii aiurea, când o întreb, și-și întinde degetele spre mine, cerșind o manichiură simplă, cu lac mat și un masaj neserios în palmă.

Azi ne revedem, după o pauză de luni kilometric asortate dorului. Ochi albaștri, obraji albi și aceleași mâini firave, ascunzând vinișoare străvezii, în gesturi scurte. În aeroport, pe bagajul de cală deja cules de pe banda rulantă, o așteaptă o cutie roșie, din lista de idei de cadouri preferată, și un bilețel scris caligrafic: „Pentru mâini de prințesă, un cadou pe măsură”.

set_manichiura_coralineO urmăresc dintr-un colț inaccesibil al camerei de așteptare, cu zâmbetul întors emotiv pe partea dreaptă a buzelor. Știu că nu îi plac surprizele. De ziua ei, rochia cu floricele galbene și negre, deși croită după ultima modă, nu-i stilizau umerii mici, iar mulțumirea, deși sinceră, ascundea în spatele ochilor un regret clar de irosire-n timp și fonduri. Pretențiile ei erau, întotdeauna, justificate, dar nu acopereau niciodată nevoia mea de a fi prezentă, surprinzător, în preajma ei, de a-i hrăni orgoliul și sentimentele de soră mai mare. Continue reading