Tag Archives: statie

Cu peronul pe partea dreaptă

Leave a reply

4437250166a56a88093ddc8c75766e8c
Dacă vrei
Să ajungi dincolo de tine,
Ia un bagaj mare,
Cu roți rezistente
Și răstoarnă înăuntru
Toate drumurile
Pe care n-am mers
La timp,
Toate drumurile
Pe care am alergat
Spre niciunde,
Toată distanța
Care ne-a lărgit inimile
În așteptări.

Adaugă,
În spațiile rămase,
Zâmbetele care n-au avut
Priviri,
Ci doar suflete
Care să cuprindă
În depărtări cu ecouri.

Peste toate,
Aruncă un val de curaj
Și de împreună.

Dacă vrei
Să ajungi dincolo de tine,
Înghesuie-te-n noi.
Să încălzim
Spațiul ăsta nefolosit
De când n-am mai știut
Să ne-mbrățișăm inimile
În stație,
Pentru că uitam
Că e ultima oprire.

Share
0
 

La prima nu cobor

Leave a reply

Iau câte un tren, așa aiurea… Nu-mi place să citesc numărul vagonului când urc. Nici unde mă duce. 5b4a7d7ea23683ecc80f9705748ecff1Pentru că ochelarii stau să cadă de pe obraji și lumea e oricum prea mare să nu ajung unde trebuie.În vagon e cald. Prizele nu merg. Oamenii mă privesc chiorâș. Eu zâmbesc. E bine să fiu aici, doar pentru că e cald.

Opresc în stația sufletului. Doar pentru că are culoare galbenă și nume predestinat. Oamenii trec pe lângă mine, ocolindu-mă, fără judecată, fără privire. Fiecare își poartă sufletul în pași, cu graba unei zile de muncă în care eu nu mă potrivesc. Pentru că nu alerg, ci merg simplu, cu dorul unui loc pe care nu l-aș fi crezut vreodată să mi se plieze pe suflet cu aromă de iarnă proaspătă, fără suprafață. Dar care mă încântă, prin simplitatea mirosului.

Ne întâlnim pe o piatră pătrată. Roșie. Și se oprește timpul, lumea, gândurile, trenul.

Share
0
 

Fascinația metroului

12 Replies

Se înghesuie… Aleargă pe scări zgomotos, câteodată scuzându-se pentru coatele balansante în proces, își calcă unii altora pantofii, uneori dureros, lăsând urme inestetice pe luciul lacului bine periat. Uită de rezervele sociale, de cercul intim în care necunoscuții de obicei nu „au voie”, și se proptesc spate-n spate sau nas în nas în jocul drumului spre ceva, în care timpul nu are răbdare, chiar dacă nimeni n-are loc să se uite la ceas.

Prima stație… Aerul devine respirabil iar rolurile nu se mai confundă. E loc pentru fiecare mască, ușor strivită de zgomot și de căldura trupului lângă trup.

Și jocul începe…

Ziarul se deschide. Trei persoane agățate de aceeași bară de susținere își proptesc ochii pe titlurile zilei peste umărul pasionatului cititor de non-cultură gratuită. O frumoasă cu părul îngrijit în coc își aranjează din 10 în 10 secunde geanta pe umăr, deși nu alunecă, și își caută cu degetele eșarfa, din care intuiește de fiecare dată un capăt ieșit inestetic peste bluză.
Continue reading →

Share
0