Șterg praful
Fiecărei zile,
Aștern gândurile
În ordine
Și le arunc
Pe cele lăsate,
Prea firesc,
În dezordine.
Apoi,
Cu inima împăcată
Și zâmbetul împărțit
La doi,
Aprind stelele,
Ascund întunericul
Și mulțumesc:
Pentru putere,
Pentru aripi,
Pentru timp
Și,
Mai ales,
Pentru iubire.
Iubirea de a trăi,
Liber,
Până-n nesfârșituri.
![large[1].png](http://bassermania.com/wp-content/uploads/2016/02/large1.png)
Când m-am născut
M-am îndrăgostit
Iremediabil
De stele.
Nu știam că sunt,
De fapt,
Goluri din oameni,
Umplute cu visuri.
Dumnezeu îi străpungea
Cu lumină,
După fiecare cădere:
Senzații de gol,
Construite-n speranță
Și trimise departe,
Departe,
Ca să fie protejate
De greutatea pământului.
De multe ori,
Aripile inimilor străpunse
Își făceau curaj,
Își ajungeau golurile
De lumină
Și le acopereau
Umplându-și ființa
De stea.
Dar, niciodată,
N-au ajuns suficiente aripi
Atât de sus,
Încât să sece cerul
De stele.
Așa că
Îmbătrânesc
Îndrăgostită
Iremediabil
De goluri,
De oameni,
De lumină,
De stele…
Stinge lumina!
Mi te reflectă în fereastră,
Redundant.
Ai zâmbetul întors,
Un haos de dreaptă și stângă,
Iar ochiul mai mic
Îți râde pe cealaltă parte
Când îmi spui,
Și e păcat… Continue reading
Mi-ai vrea tu iarna, scobită din cocos, cu gene de pluș, degete albe și privire-albastră. Îmi vinde povești la fereastră. Le-ngroapă în aromă de portocală decojită și le înghesuie înăuntru prin gaura cheii, candid, firesc, în zâmbet de revedere.
Mi-ai vrea tu iarna, cu mănuși de puf și ochi de măslină. Ar sta la gura sobei, cu mine, până și-ar topi gheața de urma bocancilor. O las să-mi sporovăie despre ger și scârțâit de pași în zăpadă, până mi se face dor de ducă și de țurțuri. Și plec.
Continue reading
Tot vine-o noapte
Cu stele pe frunte.
Le prinde pe vise,
Le-alungă pe munte,
Le-njgheabă pe sfoară,
Pe-un lac, sub o punte,
Le leagănă-n lacrimi
Uitate-ntr-o doară,
Le stinge pe mine,
Curbate și scunde,
Ca-n suflet să crească,
În unde.
Tot vine o noapte
Cu dorul pe gene.
Îl vinde pe vise,
Îl colcăie-n vene,
Îl fură din pleoape,
Îl culcă în pene,
Și-l caută-n tine,
Pe-o inimă-aproape;
Te leagă de mine,
Cu stele alene,
Ca-n noi din adâncuri
Să sape.
Îmi cântă oasele a frig… Din gând îmi crești întreg. Îți șterg capul, apoi ochii, apoi mâinile, încet, odată cu pleoapele lipite alene de obraz, de sus în jos. Și nu-mi mai ești… 
Îmi doarme ploaia pe trotuare… Tace. Și-a uitat sensul pe drumuri și abdică rece, fără curcubeu. Miroase a amintire cu părul ud, alergând spre casă cu șlapii-n mână, a copilărie râzând cu ploaia pe buzele deschise. Continue reading
