Tag Archives: Straja

Vila Alpin. Straja munților

Am auzit de departe, dintr-un colț de buză împânzit cu povești de seară, că străjuiește în inima munților Strajei un loc încărcat de o energie aparte, care atrage sufletele obosite și le evaporă grijile în bună dispoziție și relaxare.

La 50 de metri depărtare de pârtie, printre zăpezi de iarnă timpurie și urme de bocanci hotărâți, Vila Alpin Straja deschide larg ușile fiecărui călător îndrăgostit de aerul de munte și de frumusețea albă sau tomnatică a Retezaților Hunedoarei.vila-alpin-straja

Azi sunt obosită. Mi se lipesc genele de obraji, cu putere magnetică, iar gândurile se odihnesc placid, pe urme de birou atacând liniștea de weekend. Nevoia de diferență își cere drepturile mai mult ca oricând: nevoia de aer, de natură, de conexiune. După ultima poveste a mătușii Ica despre Straja, îmi dezlipesc ochii din tavan și-mi întind privirea pe ofertele Retezaților, cu dor de ducă și de simplitate trăită plin, în inima munților, cu schiurile în picioare și zâmbetul pe buze. Continue reading

 

Locul sfințește omul

Când nu știu să reacționeze, oamenii pleacă. Uneori, se întorc în trecut, încercând să anuleze prezentul deloc promițător în ipoteze. Alteori, ard etape, sărind peste drumuri, peste sentimente, peste oameni, încercând să prindă din urmă un ideal grăbit, care-și conduce plinul peste viteza regulamentară.

Eu, când nu știu să mai fiu în pielea prezentului, mă deconectez. Îmi scot firele din priza comună, îmi întorc ochii din ecrane, îmi înghesui ultimele puteri în geamantanul albastru și îmi aleg un loc în care să am timp să fiu eu, fără rezerve de timp și context, fără presiuni contextuale.

Așa ajung, sâmbătă dimineață, la Straja. Un weekend neplanificat îmi promite o porție de conținut pur, fără așteptări nejustificate. Sufletul e mic, dar avid de totalizare. De jos, de unde începutul se calculează în urcușuri lente, fără a strivi emoțiile în limite de piatră și aer stins, până sus, spre creasta munților, străjuiește o emoție acerbă de conexiune, de prezență. 1868 de metri de energie deconectantă, de respiro.
varf Continue reading