Tag Archives: suflet

Port


De când îți port
Inima
În ochi
Genele îmi sunt triste:
Se pleacă
Rece
Și plouă
Toată durerea
Pe care mi-ai strigat-o
Pentru că am plecat
Departe.

De când îți port
Inima
În mâini
Degetele îmi sunt slabe:
Îmbrățișează
Strâmt
Toata distanța
Pe care am crescut-o
Între noi
Pentru că am tăcut
Prea mult.

De când îți port
Inima
În suflet,
Visele dor
Toate cuvintele
Pe care nu le-am
Spus,
Toate mâinile
Pe care nu le-am
Întins,
Toți pașii
Pe care nu i-am
Făcut.

Prietenia este o emoție ușor influențabilă, sensibilă la frig și distanță.
Pentru o inimă sănătoasă, evitați consumul de vină și judecată.

Pentru că fiecare suflet poartă o luptă pe care nu o știe
Nimeni.

 

Bine?


Ciudat
Cum ne căutăm
În afara oamenilor.
Cum, de fiecare dată
Când plângem,
Uităm
Că fiecare lacrimă
Are atâtea replici
În lume,
Urlând
A nesperanță
Și a umbră.

Ciudat
Cum ne bucurăm
Fără să împărțim
Din minune,
Cum adunăm,
Habotnic,
Fiecare șansă
Care să ne urce,
Singuri,
Un pic mai sus;
Mai sus
Decât aripile
Altor suflete
Care încă mai luptă
Să urce.

Ciudat
Cum simțim
Că suntem buni
Deși,
Din ce în ce mai rar,
Întindem mâinile
Spre ceilalți,
Dăruind.

Și asta doar pentru că
Am uitat să privim
Cu ochii de copil
Și pentru că
Încă mai
Credem
Că a nu face rău
Înseamnă,
Automat,
A face
BINE.

 

De ce iubim?

Ca să ne trezim
Dimineața
În răsărit de soare
Și aer plin de
Lumină,
Ca mâinile să nu doară
Când cresc în alte
Mâini,
Ca ochii să se îndrăgostească
De fulgi
Chiar dacă e frig,
Ca pâinea întinsă,
Deși veche,
Să fie dulce,
Ca să îmbătrânim
Doar în riduri,
Ca fiecare gând
Să nu fie iremediabil
Singur,
Ca muzica să epuizeze,
Nu doar să cânte,
Ca inima să simtă,
Nu doar să bată,
Ca visele să nu fie
Doar în somn,
Ca din noi
Să se nască
Suflete,
Nu doar trupuri,
Ca să nu murim
Niciodată.

De ce iubim?

Ca să trăim,
Nu doar
Să fim.

 

Spre lumină

tumblr_static_tumblr_static_3asa0s2gvvac08cs8k4s8oowo_640

Deși ne-am născut

Din lumină,

Suntem atât de sensibili

La întuneric,

Încât doare

Fiecare geană

Apusă-n pleoape.

 

Ne amintim

Mereu

Gropile,

Tristețea,

Ochii închiși

În lacrima de-aseară

Și

Uităm că nu există

Iubire

Fără pas,

Lumină

Fără umbră,

Viață

Fără luptă.

 

Deși ne-am născut

Din iubire,

Suntem atât de sensibili

La ură

Încât credem

Că suntem

Singuri,

Nedreptățiți,

Pierduți,

Când restul lumii,

Toată,

E ce-am fi vrut

S-ajungem

 

Dar nu-ncercăm

Vreodată

Să săpăm

Dincolo de zâmbetul

Perfect

Al mult râvnitei lumi

Ce-a reușit să crească:

Din întuneric – luptă,

Din luptă – suflet

Iar

Din suflet – lumină.

 

Deși ne-am născut

Dintr-un amestec

De om și cer,

Suntem atât de sensibili

La celălalt,

Încât nu găsim în noi

Bucuria de-a împărți

O bucată de pământ

În care-am fost răsturnați,

Dinadins,

Nu pentru a ne invidia

Împlinirile,

Ci pentru a ne iubi

Golurile,

Uman,

Înainte de-a ne transforma

Din nou

În lumină.

 

 

 

 

 

 

 

hug-weheartit[1]
Să ne jucăm puţin.
Tu să-ţi aduni gândurile
Pe tâmplele mele,
Eu să-mi strâng inima
În pieptul tău,
Ca-ntr-o spovedanie
Fără egal
Între ochi,
Mâini
Şi mijloc de suflete.

Să alergăm puţin.
Tu să porţi sufletul meu
În braţe,
Eu să-ţi cânt privirea
Sub gene,
Ca-ntr-o încâlceală
Fără egal
De bucurii,
Cărări
Şi firescuri.

Să adormim puţin.
Tu să ţii viaţa mea
În palmă,
Eu să păstrez zâmbetul tău
Pe riduri,
Ca-ntr-o poveste
Fără egal
De iubiri,
Ani
Şi nesfârşituri.

 

De ce iubim?

black-and-white-couple-cute-love-photografhy-Favim.com-134789_large_large
Pentru că trupul
Crește,
Înflorește-n piele
Și se arde la soare,
Adună rid în frunte,
Se-ncovoaie
Și se apropie de pământ,
Dar sufletul
Nu știe
Să crescă
Fără să împartă
Din sine:

Când vede lumina zilei
Zâmbește
Deschizând priviri,
Când aleargă
Îmbrățișează
Mâinile care îl sprijină,
Când se aprinde
În alți ochi,
Se dăruiește
Cu toată minunea
Care-i umple
Viața
De nemurire.

Pentru că sufletul
N-ar ști să crească
Odată cu trupul,
Dacă nu și-ar împărți
Din bătăile inimii,
Iubind:
Una ție,
Una mie
Și așa
Mai departe.

Ar muri
După ce s-ar naște,
În prima clipă
În care ar vedea
Că nu e lumină
În oameni.
Doar luptă.

 

A noastră

tumblr_lwz7lfU7hp1r5sehuo1_500
Nu vrei să fugim?
Să luăm lumea la picior
În lung și-n lat:
Tu în sufletul meu,
Eu în al tău.
Când ne săturăm
De alergat
Și ne cunoaștem
Zâmbetele
Ca-n palmă,
Să ne oprim
Pe marginea obrajilor,
Respirând:
Tu cu vocea mea,
Eu cu a ta.

Nu vrei să ne amestecăm?
Să ne jucăm culorile
Pe degete:
Tu ale ochilor mei,
Eu ale ochilor tăi.
Când ne săturăm
De amestecat
Și ne știm pe de rost
Lumina privirilor,
Să ne oprim
Pe colțul genelor,
Zâmbind:
Tu cu buzele mele,
Eu cu buzele tale.

Nu vrei să ne iubim?
Să ne purtăm inimile
La pachet:
Tu în mine,
Eu în tine.
Când o să obosim
De greutatea emoțiilor
Să creștem
Într-o singură inimă.
Pe care s-o purtăm
Iremediabil
Împreună:
A noastră.

https://www.youtube.com/watch?v=E9T8dcHy9eo

 

Să scriem

images
Să scriem o poveste:
Cu mâinile mele,
Cu îmbrățișările tale.
Din stângăciile
Degetelor mele
Și firescul
Căldurii tale
Va ieși,
Sigur,
O minune,
Fără piedică.

Să scriem un roman:
Cu mintea ta,
Cu inima mea.
Din rațiunile
Luptei tale
Și visul
Ochilor mei
Va ieși,
Sigur,
Un best-seller
Fără egal.

Să scriem un suflet:
Cu zâmbetul tău,
Cu buzele mele.
Din farmecul
Inimii tale
Și crezul
Rugii mele
Va ieși,
Sigur,
O iubire
Fără sfârșit.

 

Nu deranjați!

CHRISTMAS5340077
Nu deranja
Mijlocul
Sufletului meu.
Știu că
Ai tendința
De a-l aerisi
De Crăciun,
Ca-n orice altă
Sărbătoare.
Lasă-l
Să respire
La fel:
Cu bucurie,
Cu regret,
Cu rugăciune
Care încă urcă.
Dacă-l întorci
De pe o parte
Pe alta,
S-ar putea să
Se rănească
Iubirea
De marginile
Ascuțite bine
Tot anul.

N-aș vrea
Să sângerez
De Crăciun.

Lasă-mi mijlocul
Sufletului
Să crească
La fel
Până-n cumpăna
Dintre ani
Și
Nu-i zidi,
Cu forța,
Scuturi
De dorințe
Pe care să le lepăd,
Apoi,
Când nu mai e loc
De putere,
De prea multe
Așteptări.

Nu deranja
Mijlocul
Sufletului meu.
Mai bine sincer
De Crăciun.

 

Lumină

tumblr_me9p45xWM41qbma4ko1_500
Oamenii se plâng
De-ntuneric.
Deschid ferestrele,
Strâng perdelele,
Taie copacii
Din fața casei,
Aprind neoane
Și veioze,
Își fac pereți
Din sticlă
De sus
Până jos,
Să intre soarele
Cu totul
În cameră.

Dar,
Uită
Că cel mai mare întuneric
Nu e din noaptea
Soarelui care adoarme,
Ci în suflet,
Acolo unde
Lumina nu vine
De afară
Ci se naște
Înăuntru,
Unde praful
Din fereastră
Se șterge mai greu
Și nu e ploaie
Care să spele
Ceea ce mâinile
Nu pot ajunge.

Oricâtă lumină
Ar fi în camera
Cu ușile
Și geamurile
Larg deschise,
Niciodată
Nu va fi destulă,
Dacă nu aerisești
Sufletul
Cu speranță,
Dacă nu-l speli
Cu lacrimi,
Dacă nu-l crești
În iubire.

Lumina,
După ce se naște,
Se desenează-n ochii
Sinceri
Și se aprinde
În privirile
Care iubesc.
Și
Nu adoarme
Seara,
Când pleoaple
Se-nchid.
Se inventează-n vis,
Pentru ca,
Apoi,
Să se trezească
Mai vie
În dorul privirii
De dimineață.

Oamenii se plâng
De întuneric
Până când
Uită
Că a fost
Vreodată
Lumină.
Fără praf.

https://www.youtube.com/watch?v=zApP_q1G2WI