Tag Archives: suflet

Copilandri


O pâine caldă
Ruptă la colț,
Că e numai bun de ronțăit
Pe bicicletă,
În drum spre bunica,
O poală plină
Cu mere încă verzi,
Dar furate cu nerăbdare
De la vecinul
Care se preface
Că nu vede,
Un șotron strâmb
Desenat cu o bucată roasă
De calambur,
Picioare desculț
Săltând coarda
În drumul mare,
Cu pistrui de praf
Pe degete,
Un râset prelung
Hrănit la Popa Prostu’
Pe pătura roz,
În fața casei,
Cu pedepse crude
Și priviri pe furiș
La părul lui
Perfect desenat cu gel,
Și la ochii lui
Negri,
Un tricou portocaliu,
Murdar și vinovat
De cireșe,
Un hamac tolănit,
Între perii din livadă,
Albastru și
Chinuit
De prea mult avânt,
O foame cruntă
Hrănită cu orez cu lapte
Și cu multă vanilie,
În pauza de ascunsa,
O rugăciune sinceră
Cu genunchii plecați
Pe pernă
Și o cruce mare
Desenată perfect
Pe tot culcușul,
În frică de întuneric
Și demonii de sub pat,
O bolboroseală amuzată,
Dar melodică,
De melodii cu Britney,
Fără sens în engleză,
Pentru că oricum nu știi
Cuvintele,
O seară de groază
La povești
Pe întuneric
Și-un somn neînceput
Până dimineață,
De teamă
Că umbrele de la geam
Se vor apropia
Deodată,
O bătaie cu apă
Pe uliță,
Un zâmbet sincer,
O îmbrățișare caldă,
Un bronz aprins
Cu dungi de tricou,
De la atâta alergat,
În soare,
O iubire fără sfârșit,
Care povesteșe
Despre joacă,
Despre suflet,
Despre cer,
Despre nebunie
Sinceră,
Despre “tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

Despre copilărie.

 

Lucruri și oameni


Ne trezim dimineața,
Sufocați.
E prea cald
Sau prea frig
Sau plouă
Prea mult.
E prea multă lume
Necunoscută
De jur împrejurul
Sufletului nostru
Și nu e loc
De respirat
Viață.

Ne împiedicăm.
Doare căderea.
Ne acoperim
Vânătăile
Cu machiaj
Și zâmbete
Convenționale.
Așa am învățat
Că se rezolvă
Neputințele.

Ne re-cumpărăm
Fericirea
La magazinul de vizavi;
ne fură culorile
Din eșarfele etajate
Pefect
Pe manechine.

Trăim
Pentru lucruri
Și bucuria
Temporară
De a avea
Mai mult.

Alergăm
Spre birouri,
Spre magazine,
Spre săli,
Spre lucruri
Și,
Din ce în ce mai puțin
Spre oameni.

Poate
Dacă n-am avea
Atâtea lucruri,
Am ști
Să cerem,
Să apreciem,
Să împărțim,
Să fim
Și pentru ceilalți
Ce uităm,
Din ce în ce mai mult,
Să fim
Pentru noi înșine:

Mai întâi
Suflete.

 

Port


De când îți port
Inima
În ochi
Genele îmi sunt triste:
Se pleacă
Rece
Și plouă
Toată durerea
Pe care mi-ai strigat-o
Pentru că am plecat
Departe.

De când îți port
Inima
În mâini
Degetele îmi sunt slabe:
Îmbrățișează
Strâmt
Toata distanța
Pe care am crescut-o
Între noi
Pentru că am tăcut
Prea mult.

De când îți port
Inima
În suflet,
Visele dor
Toate cuvintele
Pe care nu le-am
Spus,
Toate mâinile
Pe care nu le-am
Întins,
Toți pașii
Pe care nu i-am
Făcut.

Prietenia este o emoție ușor influențabilă, sensibilă la frig și distanță.
Pentru o inimă sănătoasă, evitați consumul de vină și judecată.

Pentru că fiecare suflet poartă o luptă pe care nu o știe
Nimeni.

 

Bine?


Ciudat
Cum ne căutăm
În afara oamenilor.
Cum, de fiecare dată
Când plângem,
Uităm
Că fiecare lacrimă
Are atâtea replici
În lume,
Urlând
A nesperanță
Și a umbră.

Ciudat
Cum ne bucurăm
Fără să împărțim
Din minune,
Cum adunăm,
Habotnic,
Fiecare șansă
Care să ne urce,
Singuri,
Un pic mai sus;
Mai sus
Decât aripile
Altor suflete
Care încă mai luptă
Să urce.

Ciudat
Cum simțim
Că suntem buni
Deși,
Din ce în ce mai rar,
Întindem mâinile
Spre ceilalți,
Dăruind.

Și asta doar pentru că
Am uitat să privim
Cu ochii de copil
Și pentru că
Încă mai
Credem
Că a nu face rău
Înseamnă,
Automat,
A face
BINE.

 

De ce iubim?

Ca să ne trezim
Dimineața
În răsărit de soare
Și aer plin de
Lumină,
Ca mâinile să nu doară
Când cresc în alte
Mâini,
Ca ochii să se îndrăgostească
De fulgi
Chiar dacă e frig,
Ca pâinea întinsă,
Deși veche,
Să fie dulce,
Ca să îmbătrânim
Doar în riduri,
Ca fiecare gând
Să nu fie iremediabil
Singur,
Ca muzica să epuizeze,
Nu doar să cânte,
Ca inima să simtă,
Nu doar să bată,
Ca visele să nu fie
Doar în somn,
Ca din noi
Să se nască
Suflete,
Nu doar trupuri,
Ca să nu murim
Niciodată.

De ce iubim?

Ca să trăim,
Nu doar
Să fim.

 

Spre lumină

tumblr_static_tumblr_static_3asa0s2gvvac08cs8k4s8oowo_640

Deși ne-am născut

Din lumină,

Suntem atât de sensibili

La întuneric,

Încât doare

Fiecare geană

Apusă-n pleoape.

 

Ne amintim

Mereu

Gropile,

Tristețea,

Ochii închiși

În lacrima de-aseară

Și

Uităm că nu există

Iubire

Fără pas,

Lumină

Fără umbră,

Viață

Fără luptă.

 

Deși ne-am născut

Din iubire,

Suntem atât de sensibili

La ură

Încât credem

Că suntem

Singuri,

Nedreptățiți,

Pierduți,

Când restul lumii,

Toată,

E ce-am fi vrut

S-ajungem

 

Dar nu-ncercăm

Vreodată

Să săpăm

Dincolo de zâmbetul

Perfect

Al mult râvnitei lumi

Ce-a reușit să crească:

Din întuneric – luptă,

Din luptă – suflet

Iar

Din suflet – lumină.

 

Deși ne-am născut

Dintr-un amestec

De om și cer,

Suntem atât de sensibili

La celălalt,

Încât nu găsim în noi

Bucuria de-a împărți

O bucată de pământ

În care-am fost răsturnați,

Dinadins,

Nu pentru a ne invidia

Împlinirile,

Ci pentru a ne iubi

Golurile,

Uman,

Înainte de-a ne transforma

Din nou

În lumină.

 

 

 

 

 

 

 

hug-weheartit[1]
Să ne jucăm puţin.
Tu să-ţi aduni gândurile
Pe tâmplele mele,
Eu să-mi strâng inima
În pieptul tău,
Ca-ntr-o spovedanie
Fără egal
Între ochi,
Mâini
Şi mijloc de suflete.

Să alergăm puţin.
Tu să porţi sufletul meu
În braţe,
Eu să-ţi cânt privirea
Sub gene,
Ca-ntr-o încâlceală
Fără egal
De bucurii,
Cărări
Şi firescuri.

Să adormim puţin.
Tu să ţii viaţa mea
În palmă,
Eu să păstrez zâmbetul tău
Pe riduri,
Ca-ntr-o poveste
Fără egal
De iubiri,
Ani
Şi nesfârşituri.

 

De ce iubim?

black-and-white-couple-cute-love-photografhy-Favim.com-134789_large_large
Pentru că trupul
Crește,
Înflorește-n piele
Și se arde la soare,
Adună rid în frunte,
Se-ncovoaie
Și se apropie de pământ,
Dar sufletul
Nu știe
Să crescă
Fără să împartă
Din sine:

Când vede lumina zilei
Zâmbește
Deschizând priviri,
Când aleargă
Îmbrățișează
Mâinile care îl sprijină,
Când se aprinde
În alți ochi,
Se dăruiește
Cu toată minunea
Care-i umple
Viața
De nemurire.

Pentru că sufletul
N-ar ști să crească
Odată cu trupul,
Dacă nu și-ar împărți
Din bătăile inimii,
Iubind:
Una ție,
Una mie
Și așa
Mai departe.

Ar muri
După ce s-ar naște,
În prima clipă
În care ar vedea
Că nu e lumină
În oameni.
Doar luptă.

 

A noastră

tumblr_lwz7lfU7hp1r5sehuo1_500
Nu vrei să fugim?
Să luăm lumea la picior
În lung și-n lat:
Tu în sufletul meu,
Eu în al tău.
Când ne săturăm
De alergat
Și ne cunoaștem
Zâmbetele
Ca-n palmă,
Să ne oprim
Pe marginea obrajilor,
Respirând:
Tu cu vocea mea,
Eu cu a ta.

Nu vrei să ne amestecăm?
Să ne jucăm culorile
Pe degete:
Tu ale ochilor mei,
Eu ale ochilor tăi.
Când ne săturăm
De amestecat
Și ne știm pe de rost
Lumina privirilor,
Să ne oprim
Pe colțul genelor,
Zâmbind:
Tu cu buzele mele,
Eu cu buzele tale.

Nu vrei să ne iubim?
Să ne purtăm inimile
La pachet:
Tu în mine,
Eu în tine.
Când o să obosim
De greutatea emoțiilor
Să creștem
Într-o singură inimă.
Pe care s-o purtăm
Iremediabil
Împreună:
A noastră.

https://www.youtube.com/watch?v=E9T8dcHy9eo

 

Să scriem

images
Să scriem o poveste:
Cu mâinile mele,
Cu îmbrățișările tale.
Din stângăciile
Degetelor mele
Și firescul
Căldurii tale
Va ieși,
Sigur,
O minune,
Fără piedică.

Să scriem un roman:
Cu mintea ta,
Cu inima mea.
Din rațiunile
Luptei tale
Și visul
Ochilor mei
Va ieși,
Sigur,
Un best-seller
Fără egal.

Să scriem un suflet:
Cu zâmbetul tău,
Cu buzele mele.
Din farmecul
Inimii tale
Și crezul
Rugii mele
Va ieși,
Sigur,
O iubire
Fără sfârșit.