Tag Archives: sunt

Cine nu-s

26951297739524851_cDeldiGL_c_large
Nu știu
Cine își scutură părul
De dimineață
Din pernă,
Cine își strânge mâinile
Sub masă
Când taci,
Cine merge pe drum
Cu gândul în spate,
Șchiopătând.
Nu știu
Cine regretă ascuns
Non-îmbrățișările,
Cine citește
Doar printre rânduri
Și nu mai numără
De prea mult timp
Pagini. Continue reading

 

Serios

imagesCA1NMN6P
Serios că nu știu
Să-ți mai spun.
Mi-am tocit cuvintele
De așteptare,
Invers proporțional:
Când eu cresc, tu scazi.
Când tu crești, eu scad.

Serios că nu știu
Să-ți mai cânt.
Mi-am rupt notele
De partitură,
Fără noimă:
Când eu cânt, tu apari.
Când tu cânți, eu dispar.

Serios că nu știu
Să-ți mai fiu.
Mi-am încurcat sufletul
În gânduri,
Iresponsabil:
Când eu sunt, tu pleci.
Când tu ești, eu vin.

http://www.youtube.com/watch?v=YNi_TwKP6UY

 

Nu mai…


1.Nu mai ascult!
De când mi-ai așezat
Mâinile pe urechi
În negare
Mi-am pierdut melodia cuvintelor
Și suflul replicii
Iar acum doar aud... Continue reading

 

NU

Egoism… Nu vreau să mă împart, nu vreau să mă exprim, nu vreau să mă uit. Azi nu vreau să mai ascult ce au alții de spus despre ei înșiși, deși în 99 % din cazuri fac asta cu plăcerea de a ajuta un pic. Gândesc limitat azi, într-un cerc zăvorât pe dinăuntru, în care îmi găsesc gândurile mele despre mine atotsuficiente.
Nu invit la discuție, nu salut, nu mă simt prost când nu mi se răspunde. Nu mai vreau.
Nu-ul mi-a devenit prieten bun în cercul meu. L-am pus paznic la ușă și își face treaba mai bine decât credeam.
Nu sunt azi eu cum mă știi, nu zâmbesc pereților ca să pară mai prietenoși, nu ridic din umeri când mi se zice ceva ce nu înțeleg, ca mai apoi să râd de una singură în spatele mânecii trase un pic, pentru că e prea scurtă. Continue reading