Ne-a intrat în reflex
Teama de bucurie.
Dulcele zgârie
Când e prea dulce.
Ne îndrăgostim de ploi
Dar ne sperie furtunile.
Îmbrățișările încarcă,
Dar dacă ajung
Să sugrume?
Privirile luminează,
Dar le întrerupem,
Ca să nu ardă
Mai mult decât aerul
Dintre noi.
Ne-a intrat în suflet
Obișnuința durerii
În expectativă.
Ne bucură mai mult
Gândul
Că vom trăi o poveste,
Decât întâmplarea
De a trăi prezent
Iubiri care zguduie
În minune.
Și dacă,
Totuși,
Soarele nu se îneacă
În ploi
Decât când renunțăm
Să mai trăim
Bucuria de a fi
Și ne temem
Că, oricum,
Ne vom lovi
De prima piatră
Înfiptă-n capătul
Unei bucurii revelatoare?