Suntem dependenți. Ne strâng plămânii după „întotdeauna” ultima țigară. Ne arde gâtlejul după căldura alcoolului scurs în pahar picătură cu picătură. Ne strânge pielea după senzația forțată a drogului curgând în vene, sacrificând revelații personale. Ne crește adrenalina, în instinct necontrolat, mână-n mână. Ne plouă-n papile gustul de ciocolată înecată-n alune de pădure, bucurie saturată până la exces în fiecare zi. Însă, cea mai distrugătoare dependență nu e fizică, slăbind neuronii amețiți de vin și bere, ci psihică: un procent din ce în ce mai mare de oameni e dependent de părerea celorlalți despre propria persoană, propriile opinii, propriile decizii.
Îmi aranjez părul după ureche cu o agrafă stilizând o floare violet: „Îmi stă bine?”
Pe stradă, un corp de femeie își clatină picioarele pe tocuri roz, sinucigaș înălțate pe un număr indefinit de centimetri: „Ce pițipoancă!.. Nu-i așa?”
Continue reading
