Tag Archives: that is the question

Online sau offline… That is the question!

Mă descalț, urc tropăit treptele abrupte de lemn de pe hol, mă trântesc zgomotos în patul cu arcuri și îmi pun șosetele cu degete, haios și în mod egal imprimate cu câte o steluță argintie. E frig aici… Cu pilota încolăcită în jurul taliei ascult muzică… muzica mea din orele meditative în care mă prefac subtil că ecranul laptopului e tot ce mă interesează, tastând iritant de multe ori aceleași cuvinte obsesive, crude creatoare de dependență: youtube, facebook, wordpress, yahoo messenger. There you go! Welcome to your virtual life… again…and again…and again. Like, new post, buzz… ce aiureală de cuvinte… Și totuși cu atâta însemnătate atunci când sunt analizate de aproape și în contextul potrivit!  X likes your photo. Nu contează că n-am terminat pagina abia începută din romanul ăla fain! Trebuie să văd ce poză a avut un asemenea efect. O, are și comment? Cu atât mai bine… Buzz! Mă sperii, pentru că am uitat să îmi scot căștile din urechi, după ultimul episod din Chuck urmărit cu atâta chef. Dar, bineînțeles că nu mai contează, când văd că era exact cine mă așteptam să fie și vine cu o vorbă bună sau personalizată haios astfel încât numai eu să înțeleg:)). Continue reading