Tag Archives: timp

La mulți ani, iubire!

Nu mai știm ce zi e azi. O fi miercuri? O fi joi? Depănăm timp pe degete și trec minutele ca secundele; un ceasornic puțin stricat, dar care măsoară nu timpul, ci fericirea din ochi, din fiecare moment.

Ne-am amintit, totuși, că azi e ziua ta. O zi cu soare, cu multă căldură și multă iubire. Ne trezim dintr-un somn scurt, cu visul încă pe gene, cu pleoapele lăsate și mâinile slabe, care însă pot să ridice 3 kilograme întregi de iubire cu ochii cenușii, după două săptămâni de viață. Mai rar așa cadou, nu-i așa? Tortul din frigider e doar o fărâmă mică din iubirea pe care ți-o purtăm azi. În rest, se vorbește în noi numai despre minunea de a avea un suflet nou pe lume, care ni le cuprinde cu totul pe ale noastre.

E cea mai frumoasă zi a ta, nu-i așa? Nu e timp de cadouri, dar e timp de iubit. Un timp care se scurge repede, repede, cu fiecare pleoapă pe care o deschide și o închide minunea mică pe care o ținem în brațe.

Ne zâmbim obosiți și ne iubim. Cu fiecare îmbrațișare pe fugă, cu fiecare cafea pe care o pregătim pentru celălat, cu fiecare sărut de noapte bună și de bună dimineața, cu fiecare licărire din ochi când ne vedem după o zi de muncă. Tati, tu știi că te iubim și că, dincolo de ani și de firele de zăpadă care ne miră în sprâncene și perciuni, suntem mai tineri și mai întregi ca niciodată. Pentru că iubirea noastră e vie și crește, în fiecare moment, mai mare, mai plină de minune.

Te iubim, din suflet. La mulți ani!

 

Să ne oprim


Să ne oprim
Puțin
Din goană.
Și-așa ne dureau
Picioarele
De prea multă trudă.
Să inspirăm
Aer de primăvară
Caldă,
Pe fereastră,
Și miros
De magnolie înflorită.
Să ascultăm
Liniștea
Povestindu-ne
Despre cum
E mai mult loc
În lume.
Să admirăm
De departe
Străzile
Care încap,
În sfîrșit,
Toate ego-urile
Vieții.

Să ne oprim
Puțin
Din goană.
Să ne încărcăm
De rugăciunea
Planetei
Care învie
Sub ochii noștri
Saturați
De zgomot:
Încă o pasăre
Care cântă,
Încă un copac
Care respiră,
Încă un râu
Care limpezește,
Încă un suflet
Care îngenunchează,
Încă o inimă
Care își amintește
Ce e iubirea:
Un popas
Al ochilor
Care, în sfârșit,
Privesc,
Al buzelor,
Care, în sfârșit,
Vorbesc,
Al mâinilor,
Care, în sfârșit,
Îmbrățișează;
un Dumnzeu
Care învie
Din crucea
Pe care învățăm
S-o purtăm,
Împărțind-o.

Să ne oprim
Puțin
Din goană
Și să respirăm
Timpul,
Pentru prima dată:
Tic-tac!

 

Nerăbdare

Nu știu despre voi

Dar eu nu mai am

Răbdare.

Mă strânge timpul.

Mă doare pielea

Și ochii,

Mă ard buzele

De cuvinte

Sau de lipsa lor

Iar sufletul

Se înghesuie

Într-un colț

De mine,

Doborât

De așteptare:

Să iasă soarele,

Să fie cald,

Să fie lumină,

Să vină seara

Sau dimineața,

Să simt miros de cafea,

Să alerg pe plajă,

Să construiesc:

O casă

Sau măcar

O poezie,

Să râdă copii

La ușa de intrare,

Să mă ascund

De orice mișcare,

Să citesc,

Să dorm,

Să fie vacanță,

Să plouă vara,

Să alerg,

Să plec

Sau să vin,

Să iubesc mai mult,

Să simt mai mult,

Să mă rog mai mult,

Să trăiesc mai mult,

Să fiu!

Apoi, mă întorc

Pe partea cealaltă

De mine,

Și mai aștept

Puțin:

Tic-Tac!

 

Însorire


Crește timpul.
Sub soare, florile mijesc
Din nimic
Iar mâinile se-ntind
De drag
Spre alte mâini.
Primăvara
Are gust a căpșună
Dulce
Și a zâmbet
Înecat într-un pahar
De vin roșu.

Crește timpul.
Ziua se lungește
La soare
Iar ochii se aprind
De căldură,
Și bine,
Și vis.
Aprilie
Are aromă de iubire
Reîncepută
De unde s-au împărțit
Trandafiri
Și săruturi.

Crește timpul.
Pașii se plimbă,
Aleator,
Pe poteci înverzite
Iar cerul se bucură,
Albastru,
De gene-adâncite-n
Poveste.

E cald
Iar mâinile noastre vorbesc
Despre soare.

 

Graba spre fericire


Se grăbesc să ajungă la metrou,
Aleargă spre birou,
Trimit mailuri
În disperare,
Cu fruntea lipită de monitoare
Și umerii apăsați
De poveri contemporane,
Se uită la ceas
Cu bucuria fiecărei secunde
Deja trecute,
Pășesc alert
Spre casă
Când soarele le coboară genele
Obosite
Spre asfalt.

Acasă, însă,
Își întind sufletele
Pe canapea
Grăbindu-se
Spre noapte,
Spre vis,
Unde timpul nu mai există
Iar problemele nu mai dor.

Așteaptă ziua de vineri
Cu înfrigurare.
Se grăbesc să se bucure
De fiecare oră trecută
Din săptămână,
Din muncă,
Din viață!

Cel mai trist e că
Oamenii se grăbesc
Să le treacă timpul
Spre o fericire
Niciodată prezentă,
Mereu în expectativă.

Cel mai trist e că
Oamenii se grăbesc
Să moară
Crezând că se grăbesc
Să trăiască.

 

Numărătoare

1337178514hand_clock_hands_favorites_time9b017fe69c4871e2143d75f59efe5c2c_h_large
Număr timp
Pe emoții.
Nu mai știu să număr
Pe degete
De când mi-am crescut inima
Deodată
În ochi albaștri
Și zâmbet firesc.

Număr timp
Pe emoții:
Una ție,
Pentru pașii pe care îi faci
Spre mine,
Una mie,
Pentru așteptările cu aripi.

Și, tot așa,
Până o să-ncapă
În timp
Toată iubirea pe care nu știm
S-o trăim
Încă
Altfel decât numărând:
Secunde pe emoții.

 

Așa-i?

wind
Așa-i că pasul
Pe care-l faci
Spre înainte
Are miros
De copaci înfloriți?
E ca și cum
Ți-ai îmbiba inima
Într-un parfum proaspăt
De bucurie așteptată,
Nouă.

Așa-i că visul
Pentru care lupți
Are gust de cireașă
Dulce?
E ca și cum
Ți-ai strivi buzele
Într-un sărut inocent,
De bună vestire
Și zâmbet.

Așa-i că timpul
Pe care-l trăiești
În loc să-l ucizi
Cântărește cât sufletul tău
Și al meu
La un loc?
E ca și cum
Ai ști pentru ce
Dumnezeu cronometrează
Iubirile în secunde:
Pentru a nu pierde
Din frumusețea darului,
Ci a înmulți
Talantul
În veșnicie,
Din unul:
În doi.

 

Timp pentru timp

tumblr_lr5ltoLUHn1qi0w3ro1_500_large
Pe fiecare stradă
Curg oameni
În timp.
Își leagă șireturile,
Vorbesc la telefoane,
Tac în neștire,
Uită.
Și timpul
Le îmbătrânește
Nepăsarea,
Câte puțin,
În rid
Și-n umbră,
Până nu mai e vreme
Decât de sfârșituri.

Pe fiecare cuvânt
Curg litere
În timp.
Se încâlcesc în joacă,
Se ascund în metafore,
Se adâncesc în mistere,
Fără
Înțelesuri.
Iar timpul
Le îmbătrânește
Conținutul,
Câte puțin,
În sens
Ciuntit,
Până nu mai e loc
Decât de pauză.

Pe fiecare suflet
Curg alte suflete,
În timp.
Se privesc în ochi,
Se alintă fără scop,
Se apropie și se distanțează,
În dans.
Iar timpul
Le îmbătrânește
Alegerea,
Câte puțin,
În fiecare clipă
În care pare să nu mai fie
Vreme
Decât de indecizii.

Iar iubirea
Își ține inima
La braț,
Așteptând
Să fie suflet
Pentru suflet,
Să fie timp
Pentru timp,
Fără pauză,
Fără poate,
Fără bătrânețe.
În zâmbet.

 

Prea mult

images
Nu renunța!
Nu vezi?
Nu e nici frig sub piele,
Dar nici cald.
E loc de timp
În ochii strânși
De prea multe trecuturi.

Nu renunța!
Nu crezi?
Nu e nici bine-n minte,
Dar nici rău.
E loc de timp
În trupul greu
De prea multă-ntrebare.

Nu renunța!
Nu simți?
Nu e nici ieri în suflet,
Dar nici azi.
E loc de timp
În suflet plin
De prea multă iubire.

 

Dacă

Cele mai multe momente le pierdem. Viața e o înșiruire de șanse. Ne agățăm, deseori, de cele care luminează puternic, pentru contrast, pentru felul în care am arăta în ambalaj, când ne privesc ochii curioși de pe stradă.
images
Și nu deschidem, aproape niciodată, pachetele mici, care înfloresc discret, pe marginea drumului.

Pierdem zâmbetele străinilor din metrou. Prea concentrați pe culoarea podelei sticloase și pe sunetul discordant al șinelor strivite.

Pierdem mâna întinsă a copilului care vrea să cunoască noutatea. Prea focusați pe ecranul cu butoane care traduce un dor silabic, fără emoție simțită în sărutul pe obraz.

Pierdem inima deschisă a celui care așteaptă. Prea obișnuiți să luptăm pentru sine, pentru vraja din vârful muntelui, spre care țintim.

Pierdem lacrima aprinsă pe obrajii durerii. Prea concentrați pe bucuria pe care ne-o dorim singulară.

Pierdem iubirea adevărată, care se înghesuie într-un pachet mic, scrijelit de încercare. Prea adormiți de noutatea unui ambalaj puternic, strălucind în nuanțe de așa zise iubiri, încă nedescoperite.

Pierdem totul. Pășind fără urmă. Fără speranță. Fără copilărie în ochi. Fără Dumnezeu.