Mai sunt și oameni triști;
își odihnesc obrajii-n mâini
Și nu-nțeleg
De ce
Poartă povara lumii-n spate,
Încă,
Dup-atâta trudă.
Poate ca sufletul
Să fie mai ușor
Apoi
Sau
Cine știe?
Mai sunt și oameni duri;
și-au lepădat emoțiile
De mult,
De la prima palmă,
De la prima durere,
De la prima lacrimă
Vărsată pentru cine
N-a-nțeles
Cum e să fie
Părinte
Sau prieten
Sau OM,
În definitiv.Dacă n-au fost învățați
Și cum să iubească
Dacă n-au fost învățați
Să simtă?
Mai sunt și oameni răi;
și-au îngropat aripile
Sub călcâie,
Odată cu oamenii
Pe care i-au folosit
Ca să se înalțe.
Un pas mai sus,
O emoție în minus.
Iar Dumnezeu
Și-a închis ochii
În fața crucii lor,
Deși nu și-a putut ascunde
Lacrimile,
Pentru oamenii striviți
Și pentru aripile
Găurite.
Mai sunt și oameni buni.
Au lumină pe obraji
Și bunătate-n ochi,
O copilărie pe care
N-au pierdut-o
Încă,
Deși își strivesc
Inimile
De aceleași ziduri
Universale.
Iar oamenii buni
Au fost, poate,
Odată,
Și triști,
Sau duri
Sau răi,
Dar au știut să-și refacă
Aripile
Din noroi,
Iubind.
Se recomandă citirea cu atenție a prospectului. Fiecare suflet crește după tratamente aplicate intensiv peste durere, tristețe sau răutate, până sufletul devine uniform și curat. Până e, din nou, apt de iubire.
