Tag Archives: Umbra vantului

„Umbra vântului” (Carlos Ruiz Zafon)


Din când în când mă  mai descoperă  câte o carte…  Își face loc pe etajeră și mă așteaptă, neplanificat, să facem cunoștință. Recunoscătoare întâmplării, o deschid și încep să ne citim: eu pe ea, strivind rânduri cu poftă, ea pe mine, pentru că eu eram de mult timp ascunsă-n litere, în spatele unor nume pe care nu le recunosc, a unor oameni pe care nu-i știu, dar pe care îi înțeleg.

„Umbra vântului” este o joacă de oameni mari, o „De-a v-ați ascunselea” maturizată prin detalii și indicii, raționalizări și trăiri exacerbate. Din „Cimitirul cărților uitate” Daniel alege să-și ducă viața la „Umbra vântului”, pentru că nu mai există scăpare din momentul în care decide să citească. O noapte de lectură îi schimbă definitiv drumul: intrigi, mister, deducție și imposibil, tomul ales transformă secolul al XX-lea într-o poveste nouă, cu ierarhii bine puse la punct în diferențiere. Oamenii puternici domină, victimele ascultă sau se revoltă fără noimă în spatele puterii. O carte într-o carte își spune cuvântul ferm, cu pasiune și inițiativă, astfel încât Daniel își transformă viața într-o eternă căutare: a autorului volumului, dar și a propriei persoane. Cuvintele cărții îl urmăresc până la confundare, oamenii pe care îi întâlnește îl marchează definitiv iar iubirea îl ajută să se descopere. Un destin tulbure, o carte demnă, pe scurt: Continue reading