Tag Archives: usa

Ușa strâmtă

Nu mai știu să scriu. S-a aburit geamul sufletului de când e frig când respir. Tu? Ai fugit un pic. Să nu-mi mai vezi ochii trăind pentru noi. E greu când simți, nu? Căutăm siguranță în ceilalți, în loc să privim dincolo de carne, în bătaia inimii care ne apropie.

Nu mai știu să spun. Se pierde toamna în vis târziu și-n așteptare. Dor frunzele care cad, cum doare zâmbetul tău absent. Tu? Te-ai ascuns un pic. Să nu-mi mai vezi buzele, ridicându-și colțurile pentru tine. E trist când nu știi, nu? Căutăm suport în afară, în loc să deschidem sufletul, făcând loc pentru iubirea care există deja în noi.
18ceb423c83162c0763c7eadd6c204d0
Nu mai știu să fiu. S-a adunat pe genele mele tot praful nefiresc, în nerăbdarea de a crește. Tu? Te-ai întors, puțin, cu spatele la soare. Să nu mai simți căldura mea, care copleșește, siguranța de a fi aici, fără să plec, vreodată. E trist să alegi, nu? Căutăm echilibru în ceilalți, în loc să mișcăm sufletul în balanță, până se așează drept, simplu, într-o iubire fără confuzie.

Nu mai știu decât să iubesc. Azi mai mult ca ieri. Probabil, mai puțin decât mâine. Nu se leagă gândurile decât în sentiment, fără să moară vreodată. E greu când simți, nu? Ar fi mai ușor să lăsăm zilele să treacă de la sine, uitând că, într-un capăt de lume, cineva iubește. Dar, niciodată, calea mai usoară n-a condus sufletele spre lumină. E mereu drumul strâmt, care sângerează, care atacă, cel care vindecă suflete spre iubiri care nu mor. Pentru că Dumnezeu nu intră în suflete neapărat aerisite. Bate la uși mici, sparte, trântite de atâtea ori de perete, care nu se deschid, fără să scârțâie.

 

Nu încap

imagesCA3C1I0L
Sunt în spatele
Ușii
La care nu bați.
Stau câte puțin
În fiecare cameră,
Așteptând.
De fiecare dată
Când plec,
Bați.
La ușa greșită.
Continue reading

 

Închis

tumblr_lzmk84gZ991qk7mgfo1_500
Ușa
Pe care o închizi
Prinde rădăcini.
Se deschide din ce în ce
Mai greu,
Până trebuie smulsă
Din balamale,
Cu tot cu ziduri
Și
Urme de suflet
Lipit
De lemn,
În așteptare. Continue reading

 

Fascinația metroului

Se înghesuie… Aleargă pe scări zgomotos, câteodată scuzându-se pentru coatele balansante în proces, își calcă unii altora pantofii, uneori dureros, lăsând urme inestetice pe luciul lacului bine periat. Uită de rezervele sociale, de cercul intim în care necunoscuții de obicei nu „au voie”, și se proptesc spate-n spate sau nas în nas în jocul drumului spre ceva, în care timpul nu are răbdare, chiar dacă nimeni n-are loc să se uite la ceas.

Prima stație… Aerul devine respirabil iar rolurile nu se mai confundă. E loc pentru fiecare mască, ușor strivită de zgomot și de căldura trupului lângă trup.

Și jocul începe…

Ziarul se deschide. Trei persoane agățate de aceeași bară de susținere își proptesc ochii pe titlurile zilei peste umărul pasionatului cititor de non-cultură gratuită. O frumoasă cu părul îngrijit în coc își aranjează din 10 în 10 secunde geanta pe umăr, deși nu alunecă, și își caută cu degetele eșarfa, din care intuiește de fiecare dată un capăt ieșit inestetic peste bluză.
Continue reading