Tag Archives: vesnica pomenire

Din dor

Cu palmele sprijinite de rai, te bucuri în afara timpului, în izvorul iubirii care nu moare. Mintea noastră scundă de oameni care n-au privit încă în ochi sfârșitul și începutul – dacă îi putem da veșniciei început – nu înțelege moartea fără durere, fără dor, fără neputința care țintuiește privirea doar înapoi, spre ce a fost și nu mai este. Dar tu știi. Știi că întunericul trece, că durerile trec și că, mai ales, noi, cei de acum, trecem.

Aș vrea să-ți fur din privire raiul. Să împrăștii din iubirea ta acolo unde n-a rămas destulă credință, destulă speranță. Să vindec rănile dorului care nu știe să treacă și amintirea care șterge, în fiecare zi, câte puțin din conținutul a ceea ce am fost, până nu demult, împreună.

Ne e ușor să vorbim și să scriem despre ce a fost. În stilou curge amintirea în frumusețea ei caldă, cu zâmbete de copii certându-se pe creioane și cărți, cu îmbrățișări timide de revedere, cu litere aglomerate din ce în ce mai cult pe subiecte niciodată vechi, cu plăcerea de a ne putea cunoaște, mereu mai mult, și cu siguranța de a ne ști familie strânsă. Ce e greu, însă, e să ștergem din greutatea limitei pe care am trasat-o, atât de brusc și persistent între atunci și acum. Ne e greu să acceptăm distanța, absența, neputința sentimentului de a trăi așteptând, iubirea vie în suflet, dar în afara chipului tău blând.

Cu dorul crescând din ce în ce mai viu în trei ani de când ne ești doar în suflet, îl rog pe Dumnezeu să te găzduiască în rândul celor drepți și a fericirii fără sfârșit pe care știm că o meriți, măcar pentru iubirea pe care ai știut mereu să o împarți. Veșnică pomenire! Veșnică iubire!