Stinsă e lumina-i vie din vedere,
Cruda-i libertate-n moarte s-a oprit.
Nu mai e în suflet calda-i mângâiere,
Care umple hăul fără de sfârşit…
Cu făclii aprinse-n juru-i din iubire,
Sufletu-i se-nalţă spre a Vieţii Scară.
Nu se mai agaţă de a lumii ştire;
Dintr-un trup iubit zboară în afară…
Iubire de înger, privire de raze,
Copil inocent şi lacrimi de rouă,
S-a dus ca să umple a Cerului faze
De calda-i fiinţă, şi veche şi nouă…
Nu-i cale de mijloc, nici vreme să speri,
Când El din iubire te cheamă în zori…
Nu-i timpul să cauţi în Vid primăveri,
Nici ceasul să stingi amintirea cu flori…
O rugă din suflet va prinde putere,
În lupta cu Cerul va stoarce credinţa…
Iar El va şterge a lumii durere,
Din duhuri pătate de chin suferinţa…
Un Crin e-n lumină, o floare-ntre flori…
Aşa să rămână pe veci între noi.
S-aprindem în inimi din nou vii culori,
Căci amintirea-i zglobie usucă şi ploi…
