Nu, nu e pe bune… E doar ceva ce așteaptă un vis de copil într-o dimineață cu rouă și soare pe jumătate adormit, prea somnoros ca să îl trezească bătându-i cu raza în geam. Nici măcar nu își amintește…căci subconștientul îi blochează protector drumul spre căsuța memoriei, pentru ca nu cumva dimineața să se îngroape în lacrimi calde de regret. Și nici măcar nu e pe bune… E o umbră de culori sădite de îmbrățișare, cu iz de fericire, pulverizată încet într-un suflet permeabil și distrusă de lumina stinsă a dimineții de vară. Și se trezește râzând de surâsul unui idei care…oricum nu e pe bune… și trage perdeaua galbenă de noapte pentru ca visul să se trezească iar… Închide ochii și încearcă să-și privească pleoapele într-un singur punct, cum făcea când era mică, atunci când i se părea că întunericul privirii se pierde în modele colorate, galbene și roșii, cu negru pe margine. Dar visul e plecat de mult, să frământe alte inimi… Se ridică cu capul ciufulit de pe perna prea moale pentru vise și se prinde neglijent cu mâinile de genunchii calzi, într-o nedumerire desenată prea repede de un zâmbet străin. Ochii i se ațintesc într-un punct aiurea pe perete iar mintea agață din gândurile care se perindă leneș prin fața ei… Își face vânt cu mâinile somnoroase pe genunchi și se leagănă împiedicat în drumul spre bucătărie, în care o așteaptă pe masă cafeaua realității într-o cană ciobită pe margine în trei locuri dar care îi dă gustul de acasă. Și e trist…dar nu e pe bune…

0

0